Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Florin Iordache
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Un lucru trebuie spus foarte clar. A face dreptate, e campanie electorală sau nu e campanie electorală, nu are legătură. Toate aceste greșeli vin din perioada 2005–2007. Acesta este momentul când, din cauza introducerii datelor în sistemul centralizat și computerizat, s-au făcut greșeli pentru aceste categorii de pensionari. A veni acum și a-i scuti pe acești oameni este un act de dreptate, un act necesar și colegii mei mai bine veneau dimineață la declarații politice și atunci era momentul de a face astfel de declarații, de a lua partea tinerilor, de a spune propriile gânduri și așa mai departe.
A veni acum cu acest act normativ nu facem decât să revenim la normalitate, să dăm o șansă acestor pensionari care, pe de o parte, nu au nicio vină, repet, nu au nicio vină, nu e nicio implicație bugetară, v-a precizat foarte clar doamna ministru, lucru susținut și de noi în comisie, acelor pensionari care au venit și au plătit aceste sume le vor fi returnate în tranșe egale în cinci ani de zile.
Mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.