Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2015
other · Trimis la votul final
Liviu Harbuz
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, în sensul de a acorda Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare, de Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului posibilitatea de a păstra în proprietate spațiile deținute în prezent.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a propus, cu 14 voturi pentru și o abținere, respingerea propunerii legislative.
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a propus, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative.
În urma dezbaterii în comisii, s-a propus respingerea propunerii legislative, din următoarele considerente: stabilirea destinației și dimensiunea spațiilor pe care le alocă atât pentru terenuri, cât și pentru sediul său central este atributul Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe IonescuȘișești”, Academia de Științe Agricole și Silvice nu a perceput chirie nici Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului, nici unei alte instituții de cercetare care-și desfășoară activitatea în sediul ASAS.
Pe cale de consecință, nu se justifică modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.