Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2019
other · respins
Adrian Wiener
Discurs
Dincolo de bugetul Casei Naționale de Asigurări, care, cu certitudine, va fi rectificat, va apărea în rectificările ulterioare completat cu bani de la bugetul de stat, pentru că este, evident, insuficient, vreau să vă atrag atenția asupra împărțirii în interiorul acestui buget a sumei, care se face printr-o hotărâre de Guvern care se cheamă lege-cadru, total netransparent și fără consultarea măcar a celorlalți decidenți care ar trebui să fie în măsură să exprime măcar opinii în ceea ce privește legea-cadru.
Ar trebui să reflectăm asupra felului în care se împart acești bani în interiorul sistemului de sănătate pe viitor, dincolo de faptul că CASS-ul... Am ajuns astăzi la 39 de contribuitori, dintr-o sută de beneficiari ai sistemului, și aceștia sunt în continuă scădere, cu atât mai mult cu cât OUG nr. 114 mai introduce o categorie de persoane care vor fi exceptate de la plata CASS-ului. Este o sumă uriașă cu care se compensează acest fond în fiecare an, din ce în ce mai mare. Probabil că vom ajunge la un alt maxim istoric în cursul acestui an.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.