Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other
Gheorghe Dragomir
Declarație în nume personal a domnului deputat Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
„Diplomație – un cuvânt care ne scapă”
Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune că „diplomație” înseamnă: 1. Activitate desfășurată de un stat prin reprezentanții săi diplomatici, în scopul realizării politicii externe preconizate. Comportare abilă, subtilă, șireată. 2. Carieră, profesiune de diplomat. 3. Totalitatea reprezentanților diplomatici constituiți în corp.
Recent, vorbind despre comunitatea română din Franța cu secretarul de stat francez Pierre Lellouche, ministrul de externe Teodor Baconschi a afirmat că „avem niște probleme fiziologice, naturale, de infracționalitate în sânul unora dintre comunitățile românești, în special în rândul comunităților cetățenilor români de etnie romă”.
Potrivit organizațiilor societății civile, afirmațiile ministrului Baconschi, prin care asociază infracționalitatea cu etnia, aduc atingere demnității membrilor etniei rome, cetățeni români și europeni, și încalcă legislația românească și europeană în domeniul nediscriminării. Formula a fost ulterior îndepărtată din declarația ministrului postată pe site-ul MAE, iar Teodor Baconschi i-a invitat la o dezbatere pe reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care au apreciat ca rasiste declarațiile sale.
Mai mult, ministrul afacerilor externe și-a făcut, marți, _mea culpa_ pentru că a vorbit despre infracționalitatea romilor ca
„problemă fiziologică” a românilor din Franța, declarație care i-a atras numeroase critici și acuzații de rasism.
Răspunsul celor din comunitatea romă nu s-a lăsat mult așteptat și, evident, acesta ne readuce aminte de anumite evenimente și comentarii din partea președintelui Băsescu: „Mesajul nostru este că de zece ani strategia pe care o prezintă dumnealor aici are buget zero, e verificabil. Ne-au luat dreptul să ne exprimăm, nu am zis nimic, nu am făcut nimic, aveam doar niște bannere în care acuzăm faptul că demnitarii care au discursuri și atitudini rasiste ajung în ipostaza de a ne vorbi nouă despre faptul că nu ne trimitem copiii la școală. Avem un ministru de externe care a spus că romii sunt infractori fiziologici și un președinte care ne spune că țigăncile sunt „împuțite” și jurnalistele sunt „păsărici” și un SPP care, atunci când avem un statement civilizat, ne dă afară din sală. Romii din România pleacă în străinătate din cauza sărăciei, la fel ca mulți români. Nu acceptăm declarații din partea președintelui care să spună că romii sunt peste tot în Europa în fața muzeelor, dar nu intră acolo”.
Nu au trecut decât doi ani de la momentul în care un alt șef al diplomației române, Adrian Cioroianu, uimea lumea prin afirmația: „Mă gândeam dacă nu putem cumpăra o bucată din deșertul egiptean, să-i plasăm acolo pe astfel de oameni care ne fac de râs”, tot într-un context legat de infracțiunile comise de cetățenii români în străinătate. A urmat un val de proteste, iar PNL a fost nevoit să numească pe altcineva la externe.