Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2017
Informare · informare
Carmen Daniela Dan
Discurs
## **Doamna Carmen Daniela Dan:**
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
V-am ascultat cu multă atenție pe toți cei care ați dorit să vă spuneți punctul de vedere.
Nu am primit o întrebare directă, însă simt nevoia să fac câteva precizări.
Ar fi fost ideal dacă aș fi găsit în Ministerul de Interne, atunci când am preluat mandatul, o strategie de gestionare a politicii de resurse umane pe termen mediu și lung, așa cum ar fi fost normal. Mă gândesc că poate aș fi găsit niște măsuri care deja erau în implementare.
Vă spun cu tristețe: nu am găsit. Nu sunt măsuri. Sau vi se par măsurile pe care eu le-am indicat în informarea mea măsuri pe termen mediu și lung?
Poate că sunt măsuri pe termen mediu și lung, dar, când vorbim de memorandumuri de ocupare a peste 4.000 de funcții – funcții de conducere și funcții din surse externe –, care s-au aprobat în Guvern și urmează să se aprobe în următoarea ședință de Guvern, nu cred că vorbim de o măsură pe termen mediu.
Dacă vorbim de creșterea cifrei de școlarizare de la 1.500 – o promoție pe an – la 5.600, nu cred că vorbim de niște măsuri pe termen lung.
Cred că vorbim despre dorința de a găsi modalități concise, clare, de a rezolva această problemă atât de serioasă, pe care, credeți-mă, o conștientizez poate mai bine decât dumneavoastră.
Ați considerat că discursul, informarea mea, a ținut mai mult de domeniul politicului. Eu am insistat, și poate de aceea am și riscat să depășesc timpul alocat, în a vă pune la dispoziție date.
Datele n-au nimic comun cu politica, doamnelor și domnilor. Și, dacă ați fi ascultat cu atenție, ați fi văzut că am încercat să prezint cât se poate de real și de exact o situație pe care nu am generat-o eu, pe care încerc s-o gestionez cu echipa mea de la minister și am încredere că o să și reușesc.
S-a mai făcut o observație și este important să punctez. S-a spus că am pus... sau că s-au desființat posturi de poliție. Am rugămintea să vă luați informațiile reale. Vă asigur că nu există nicio secție sau un post de poliție desființat ca urmare a pensionării angajaților. Nu am pus nicăieri lacătul pe sediul poliției.
A mai fost o discuție referitoare la cumulul pensie–salariu. Îi mulțumesc colegului meu de la PSD pentru că a punctat. Și se știe foarte bine că există acea decizie a Curții Constituționale care consideră că ordonanța privind interzicerea cumulului pensie–salariu era un act normativ neconstituțional.
Poate găsim, împreună, modalități în care să reglementăm concret, pentru anumite zone, această situație. Dar trebuie să fie un efort comun.
Am discutat aici despre infracționalitate. Am punctat că ne menținem la un nivel scăzut. Am înțeles că în alte vremuri s-au gestionat cu oameni mai puțini, angajați ai ministerului, problemele. Însă haideți să ne raportăm la situația reală și la ceea ce se întâmplă în prezent!