Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 septembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valer Dorneanu
Discurs
## Distinse coleg,
Cu respectul pe care vi-l datorez și îl cunoașteți, luând act de ceea ce spuneți dumneavoastră, n-am putea noi în plen să facem decât să luăm act de această propunere. Trebuie să vă aduc aminte că în ședința de ieri a Biroului permanent, la care a fost prezent și liderul grupului dumneavoastră parlamentar, s-a adoptat ordinea de zi și, atunci, v-aș propune ca în ședința de mâine a Biroului permanent să propunem completarea ordinii de zi. Știți bine că avem joi o ședință în plen a Camerei Deputaților și atunci ne vom înscrie și în litera regulamentului și vom răspunde și solicitării dumneavoastră.
Rog stafful tehnic, pe domnul director Popescu, să rețină treaba asta și în Biroul permanent de mâine să facem această corectură a ordinii de zi.
Nu se poate reține nici staffului tehnic o vină pentru neincludere, pentru că era depășită situația, momentul deciziei Biroului permanent cu liderii grupurilor parlamentare fusese luat.
V-aș ruga să fiți de acord să începem ordinea de zi a proiectelor înscrise astăzi.
Îl așteptăm între timp pe domnul secretar Dan Radu Rușanu și să fiți de acord ca măcar prezentarea proiectului și a raportului comun să se poată face în lipsa domnului secretar Rușanu.
Deci Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2007 pentru completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, precum și pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare instituțională.
## Inițiatorul și raportul.
Doamna Grațiela Iordache dorește să aibă o intervenție de procedură, înțeleg.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.