Anghel Stanciu

Distinse domnule președinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri,

Cu îngăduința dumneavoastră, astăzi voi dezvolta un inspirat titlu din mass-media: „Fabrica de medalii este aproape de a închide porțile”.

Poiana Brașov, 15–20 iulie 1999. 23 de deputați din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, cu aprobarea Biroului permanent, în Sala de conferințe a Hotelului Sport încep dezbaterea finală pe Legea educației fizice și sportului, inițiată de Ministerul Tineretului și Sportului, aflată atunci sub conducerea lui Crin Antonescu.

Se ajunge la Titlul X – Protecția socială a sportivilor de performanță, art. 64 – Renta viageră. Cu pași tremurați, susținuți de celebrul handbalist Cristian Gațu, consilierul Comisiei pe probleme de sport în acea vreme, își face timid intrarea Nicolae Linca, primul și singurul pugilist român medaliat cu aur la Olimpiada Melbourne 1956.

Cu fractură la degetul mare și puncții cu novocaină, Nicolae Linca, românul din Cergăul Mare, județul Alba, l-a învins cu 3 la 2 pe irlandezul Fred Tiedt la categoria

semimijlocie, aducând României prima medalie de aur și singura la box.

În fapt, a doua pentru România, după Olimpiada de la Helsinki din anul 1952. Atunci, Leon Rotman, Ștefan Petrescu, Dumitru Alexe și Simion Ismailciuc, alături de Nicolae Linca, au obligat omenirea să admire tricolorul României și să asculte imnul „Trei culori cunosc pe lume”. _Number one_ merită recunoștința și prinosul nostru. Drumul până la podiumul olimpic, ce înalță Tricolorul, este dur și nimicitor. Linca l-a parcurs cu seninătate, acceptând mii de pumni în cap. Rezultatul, prestigios pentru el, și pentru România, repet, medalie de aur, prima și singura obținută până în prezent, de un boxer român. Cu coxartroză la șoldul drept, parkinson posttraumatic și alzheimer, după 40 de ani de carieră, cu 306 meciuri oficiale, dintre care a pierdut doar 25, Linca, susținut de Cristian Gațu, pășea senin în mijlocul celor 23 de deputați ai Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport. Întreba mut și răspundea asemenea: pentru ce și pentru cine. Pentru România, am înțeles noi. Statura lui impresionantă, în neputința pumnilor primiți, a determinat un vot cvasiunanim al celor 23 de deputați ai comisiei.

Profesorul Alexandru Ionescu, secretarul comisiei, membru al Convenției Democrate din România, a protestat atunci și ulterior. Renta viageră este o pensie nesimțită. Am mai auzit noi astfel de afirmații. Au urmat în septembrie 1999 sesizări scrise la Biroul permanent al Camerei Deputaților și, evident, în presă. Subiectul preferat; profesorul Anghel Stanciu, președintele comisiei, prezent, chipurile, cu familia la Poiana Brașov, a fost mituit și corupt de Crin Antonescu, ministrul tineretului și sportului, pentru a aproba renta viageră.

Chestionat de ziariștii de la „Adevărul” și pus pe prima pagină, președintele comisiei a recunoscut: da, am fost mituit, impresionat fiind de spiritul de sacrificiu al lui Linca, care a boxat cu mâna fracturată și cu infiltrații de novocaină pentru România. Starea de ingratitudine a oficialităților postdecembriste față de un adevărat erou al României uitat în mizerie într-un sătuc, Feisa, din județul Alba, m-a determinat să acționez în consecință. Dar ați primit și alte foloase necuvenite? Da, o sticlă de vin alb și una de vin roșu. Ca toți cei 23 de membri ai comisiei prezenți la ședințele din Poiana Brașov. Și ce ați făcut cu ele? insista reporterul la „Adevărul”. Cu respect vă raportez că, în calitate de om normal, dar și de președinte al comisiei, cu scaun la cap, le-am băut. Cristian Gațu este martor și cotidianul „Adevărul” consemnează răspunsul într-un amplu articol dedicat rentei viagere pentru olimpicii români.