Anghel Stanciu

Distinse domnule președinte, Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri,

1 mai 1866 – Statele Unite ale Americii. Sute de mii de muncitori au ieșit în marș pe străzile orașelor. Demonstrații de masă. Pentru ce? Pentru ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă”, de la și după 1 mai 1866.

3 mai 1866, Chicago, Statele Unite ale Americii. Grevă generală. 90.000 de muncitori pe străzile orașului, din care 60.000 deja erau în grevă generală.

Răspuns al patronatelor: gloanțe! Polițiștii au tras. Rezultatul? Sute de muncitori răniți și 4 muncitori morți. Urmarea: o nouă manifestație în piața orașului, seara. De o parte, manifestanții, iar de cealaltă parte, polițiștii. Și o bombă artizanală! Bomba a explodat, rănind 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat. Manifestația a fost împrăștiată cu gloanțe.

Consecința: peste 200 de muncitori răniți, dintre care unii omorâți, 8 lideri sindicali arestați și trimiși în judecată.

Aceasta a fost scânteia ce a declanșat solidaritatea internațională cu greviștii americani. Muncitori din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au strâns fonduri pentru plata apărării liderilor sindicali.

Rezultatul judecății: 7 lideri sindicali condamnați la moarte, și unul la 15 ani de închisoare.

Recursul: după 7 ani, la rejudecarea judecății anterioare, toți sunt achitați ca nevinovați.

Paris – 1889. Social-democrații, întruniți în Internaționala Socialistă, decretează în memoria victimelor grevei generale din Chicago din 3 mai 1866 ca ziua de 1 mai să fie „Ziua Internațională a Muncii”.

1 Mai 1890 – Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită prima dată în organizarea sindicatelor, împreună cu socialdemocrații, întrunind adeziunea a milioane de muncitori care demonstrează energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore și pentru pace universală”.

Străzile din Statele Unite, Chile, Peru, Cuba și în majoritatea țărilor europene sunt pline de manifestanți.

Astfel, ziua de 1 Mai a devenit cu adevărat Ziua Internațională a Muncii, fiind declarată, în majoritatea țărilor, de către autorități, în înțelegere cu sindicatele, zi liberă. În România, Ziua Internațională a Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată la inițiativa sindicatelor și socialdemocraților români, la 1 mai 1890.

De atunci, ziua de 1 mai a devenit eveniment anual, întâmpinat cu demonstrații, manifestații, festivități și sărbători câmpenești, cu tradiționala, uneori, „mâncare românească” mici și bere.

După decembrie 1989, ziua de 1 Mai – asimilată voit de anumite cercuri de interese economice, dar și politice, ca fiind o sărbătoare comunistă – a fost în mod constant anatemizată, trecută treptat în uitare și – de ce nu? – în congelare.

Stimate doamne și stimați domni deputați,