Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2011
Informare · informare
Anghel Stanciu
Informare privind demisia domnului deputat Florentin Gust Băloșin din Grupul parlamentar al PNL 36
Discurs
Distinse domnule președinte, Onorat prezidiu,
Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri,
Ieri, 28 noiembrie 2012, a sosit sau a fost depus la Parlamentul României bugetul de stat. Este drept, cu oarecare întârziere în raport cu prevederile legii. Dar cine mai ține seama astăzi de legi?
Premierul Emil Boc, pe toate canalele mass-media, a anunțat triumfător: un buget prudent, un buget fără populisme, un buget axat pe investiții. Un buget prudent, structurat, în concepția Domniei Sale, pe un deficit bugetar de numai 1,9%. Aceasta, în condițiile în care Fondul Monetar Internațional și, respectiv, Uniunea Europeană acceptă un deficit de 3%.
Diferența de 1,1% la mâna Guvernului Boc să fie cheia alegerilor viitoare? Nu știm. Rămâne deci o rezervă de peste 1%, pe care, în raport cu ceea ce se întâmplă în Europa, o putem folosi – susține premierul Emil Boc.
Un buget fără populisme, idee concretizată în înghețarea pensiilor și a salariilor, chiar împotriva prevederilor legale, un buget axat pe investiții, care să asigure locuri de muncă, și nu axat pe consum, afirmă cu mândrie nedisimulată premierul.
Iată, distinși deputați, trei idei ce demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că drumul spre Rai este, nu de puține ori, pavat cu bune intenții. Căci un deficit de numai 1,9%, față de 3% posibil, condamnă, după părerea noastră, România nu numai la stagnare economică, dar la efectivă prăbușire și nicidecum să nu ne așteptăm la o creștere.
Prudența este necesară, dar prudența excesivă, dincolo de înlesnirile Fondului Monetar Internațional, adică 3%, față de 1,9%, nu este drumul spre bunăstare, ci este calea spre iad, și nicidecum spre Rai.
Lipsa așa-zisului populism, prin înghețarea pensiilor și a salariilor, poate fi bomboana de pe colivă a economiei românești, căci fără putere de cumpărare, fără consum, mecanismul economic se gripează, dacă nu chiar moare. Aceasta spre a nu vorbi de nevoile stringente ale pensionarilor: medicamente, hrană, căldură.
Abandonarea în fapt a peste 4 milioane de pensionari în brațele iadului nepopulist este efectiv criminală, aruncând România spre vremurile de tristă amintire ale lui Lăcustă Vodă, spre a nu aminti, totuși, și de Decembrie ’89.
Investițiile par a fi pilonul descoperit târziu, foarte târziu, de guvernarea Boc. Autostrăzi, șosele, drumuri, alimentări cu apă, săli de sport, patinoare, parcuri etc., etc. vor brăzda raiul românesc.
Iată, se pare, soluția magică de a scoate România din recesiune economică: peste 4 miliarde de euro către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. O fi bine, o fi rău, nu pot să mă pronunț, stimați colegi, 100%. Aceasta, pentru un motiv foarte simplu: colegul nostru, dascălul Emil Boc, premier, în pofida formațiunii sale umaniste și a profesiei de dascăl, se pare că vede evoluția progresului și dezvoltării societății românești numai în tone-kilometru.