Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Liviu Laza-Matiuța
Discurs
„DN 76 – un drum după chipul și asemănarea Guvernului PSD”
Drumul național 76 (E 79) este drumul european care face legătura între județul Bihor și județul Hunedoara. Este principala cale de legătură pentru Depresiunea Beiușului cu țara și întreaga lume, pentru că nu există nici cale ferată.
În plină campanie electorală erau expuse pancarte cu Victor Viorel Ponta, în care specifica: „Finalizăm DN 76”, dar campania a trecut, Victor Viorel Ponta a pierdut alegerile și drumul nu se mai modernizează. Se lucrează pe drum numai în campanie electorală, în celelalte perioade ale anului, din lipsă de fonduri și bunăvoință a guvernanților PSD, nu se lucrează.
Au promis terminarea modernizării DN 76 Victor Viorel Ponta, Dragnea, Șova și întreaga conducere PSD la nivel județean, precum și prefectul județului, dar niciunul nu s-a ținut de cuvânt. Drumul este impracticabil circulației rutiere în siguranță și, în scurt timp, dacă nu se aplică măsurile de modernizare care se impun, circulația publică va fi închisă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.