Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Costin Pâslaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Vă prezint raportul asupra Proiectului de lege privind declararea zilei de 28 noiembrie – Ziua Bucovinei.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost sesizate cu proiectul de lege nr. 348/7 octombrie 2013, cu dezbaterea în fond a Proiectului de lege privind declararea zilei de 28 noiembrie – Ziua Bucovinei.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 2 octombrie 2013.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea zilei de 28 noiembrie ca fiind Ziua Bucovinei, dată la care s-a proclamat alipirea sa de patria-mamă.
Potrivit prevederilor art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, examinarea proiectului de lege a avut loc în ședințe separate în datele de 2 noiembrie 2013, 15 octombrie 2013 și 3 iunie 2015 de către Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.
În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege pentru declararea zilei de 28 noiembrie – Ziua Bucovinei. Proiectul de lege are caracter ordinar. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.