Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2015
Informare · respins
Ana Birchall
Discurs
## **Doamna Ana Birchall:**
Mulțumesc mult, domnule președinte. Domnule ministru, Stimate colege, Stimați colegi,
Asistăm împreună la un nou act din comedia tristă pusă cu succes în scenă de noul PNL, sau mai degrabă vechiul PDL extins, cu care ne-a amuzat în ultimul timp opoziția în încercările sale nearticulate și spasmotice de a veni la putere cu orice preț.
Situația ar fi comică, dacă nu ar fi tragică, pentru un partid care, în loc să vină la masa discuțiilor pentru proiecte care vizează viitorul românilor, se ține de moțiuni simple, care, dincolo de stilul pamfletar și bufonic, nu au substanță și nu țin cont de realitățile economice din România sau din Uniunea Europeană.
După ce PNL a lansat un program de guvernare pe genunchi, care a stârnit chiar și iritarea și ironia propriilor membri, din cauza amatorismului cu care a fost redactat, astăzi, colegii noștri din opoziție au venit în fața românilor cu o moțiune simplă în domeniul fondurilor europene, domeniu în care eșecul guvernării PDL, astăzi camuflată fără succes în PNL, este de notorietate.
Aflăm din basmul cu feți-frumoși, numit pe nedrept moțiune simplă, că așa-zisele cifre reale ale absorbției fondurilor europene nu ar fi de 53%, ci, după calculele specialiștilor PNL, de doar 47,3% și că fiecare procent contează. Mergând pe această logică, vă întreb cum ar fi trebuit să privim performanța extraordinară, de altfel, a guvernării PDL de absorbție a fondurilor europene, de cât? De 7%.
Dacă fiecare procent reprezintă, după calculele PNL, circa 170 de milioane de euro care pot fi folosite în economie, sănătate sau învățământ, ar trebui să-i întrebăm pe colegii din opoziție cam cât a adus în plus Guvernul Ponta României, ridicând acest procent ridicol de 7% al guvernării PDL la 36% în iunie 2014 și la peste 53% în februarie 2015. Iar pentru corecta informare trebuie totuși să restabilim adevărul. În primele două luni ale anului în curs, României i-au fost rambursate fonduri de 565 de milioane de euro. Mi se pare cel puțin ridicol să-i critici pe alții că nu au făcut destul, atunci când propria neputință stă ca mărturie pentru istorie a celei mai proaste guvernări de după Revoluție.
Epistola PNL cu pretenții de moțiune simplă continuă apoi pe același ton de _lamentatio dolore_ , întrebându-se ce o să se întâmple dacă nu reușim să îmbunătățim rata de absorbție pe fonduri europene. Pentru a răspunde la povești cu feți-frumoși și fete morgana pe care moțiunea le propune, am putea spune că distinșii noștri colegi din opoziție se află în situația din povestea cu drobul de sare. Însă noi îi asigurăm că vom face tot ce ne stă în putință ca România să nu se mai afle în situația jenantă din 2012, când nu numai că aveam o rată de absorbție de 7%, ci toate programele europene erau blocate.
„E ușor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune”, cum inspirat le scria marele poet Eminescu criticilor săi. Și cred că moțiunea simplă depusă de PNL este o formă de a critica doar de dragul de a face un exercițiu de imagine. Sigur, e și asta o opțiune.