Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
## **Doamna Aurelia Vasile:**
Domnule secretar de stat,
Am înțeles foarte bine că nu dați bani și că dați garanții. Așa s-a întâmplat și în Guvernul Stolojan, când a dat garanții pentru acele importuri de iută, de foarte multe milioane de dolari care, după ce au fost însușite de câteva firmulițe de garsonieră au dispărut cu totul și statul a trebuit să plătească milioanele.
Deci înțelegem ce este garanția și înțelegem că Guvernul își ia angajamentul în momentul în care gajează partea de contribuție a firmelor pe care, bine spunea colegul meu, le agreează Guvernul, pentru că aceasta este îngrijorarea noastră.
Vreau să spun că îl apreciez pe domnul deputat Lakatos, totdeauna are o poziție corectă și fermă, cred că a înțeles foarte bine ceea ce am spus și nu a exprimat cu toate cuvintele ceea ce a gândit.
Dar, spun încă o dată, domnule secretar de stat, că trebuie făcute studii și să vedem dacă acel miliard este oportun pentru a face niște lucrări în sate și comune care vor rămâne în paragină, cu iarbă pe ele, pentru că costă mult. Am dat exemplul Bucureștiului numai ca indicator, neștiind situația altora.
Domnule secretar de stat,
În acest moment dumneavoastră spuneți că este o ordonanță, că își face efectul și așa mai departe. Păi, cred și eu, pentru că este cunoscut că niciodată acești bani nu vor ajunge acolo unde sunt primari PSD, PNL, acolo unde într-adevăr poate sunt necesare lucrări care duc la amenajarea zonei respective, în condițiile în care captări de apă sau alte lucrări pot fi făcute, ci așa cum a intervenit deja prim-ministrul, trimițând Corpul de control la șeful agenției respective, deja a împărțit banii clienților politici.
Îngrijorarea noastră, domnule secretar de stat, faptul că am cerut retrimiterea la comisie era următorul: cu ocazia bugetului, prin amendamente ale PSD și PNL am solicitat la un moment dat stabilirea unor rigori, unor criterii, unor sume, unor partajări, ca toată lumea să aibă nediscreționar acces la aceste sume.
După ce seara ministrul finanțelor, ministrul Blaga, cu acceptul prim-ministrului, au fost de acord să retrimitem la comisie și să încerce comisia într-o ședință de dimineață să găsească aceste criterii pentru a putea să fim corecți față de toate administrațiile sau toți operatorii care doresc aceste lucruri, până dimineață s-au răzgândit. Și știți de ce, domnule secretar de stat? Că s-au supărat doi primari PD din țară. Acestea sunt adevăruri și de aceea am încercat să solicităm acest lucru, de retrimitere la comisie, tocmai pentru a putea să avem garanția că banii sau garanțiile despre care dumneavoastră spuneți că le dați, care este posibil mai târziu să fie transformate în bani, la fel ca milioanele de euro ale lui Stolojan, nu le-au plătit firmele care au folosit iuta, ci le-a plătit Guvernul și noi toți, și spunem acum că problemele sunt din trecut. Da, sunt din trecutul guvernării Stolojan și nu aș vrea ca mâine, poimâine, aceste gajări să fie transformate în bani.