Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 februarie 2019
Declarații politice · respins
Camelia Gavrilă
Discurs
## **Doamna Camelia Gavrilă:**
## Nu mi-ați tăiat timpul, da? Sper!
Mă refer la faptul că un număr foarte mare dintre studenții care au parcurs asemenea stagii au ocupat în primii 10 ani de activitate poziții de management, au avut cariere de succes sau au desfășurat afaceri, aspecte antreprenoriale, deci efectul schimburilor de experiență și al experiențelor Erasmus s-a văzut mai departe.
De subliniat că orașul Iași, ca centru universitar de top, are un număr extrem de consistent de studenți străini care studiază aici, iar în învățământul preuniversitar se situează pe primul loc la nivelul țării, prin proiectele europene, coordonate de școlile ieșene.
Pe de altă parte, România trebuie să se angajeze și în recunoașterea reciprocă a diplomelor, în susținerea spațiului european al educației și în sprijinirea cadrelor didactice pentru formarea profesională și îmbunătățirea învățării limbilor străine în școală și în domeniul universitar, tot în sensul acesta, al europenității, al deschiderii.
În partea cealaltă se află însă chestiuni legate de incluziune, incluziune care înseamnă acces egal la educație, coeziune, șanse egale, iar constatările făcute și de UNICEF, și de alte explorări arată...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.