Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 martie 2008
Declarații politice · respins
Cornelia Cazacu
Discurs
## **Doamna Cornelia Cazacu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi,
Doresc să vă informez că în perioada 5–7 martie am participat la Bruxelles la un eveniment organizat de Comisia pentru drepturile femeii din cadrul Parlamentului European.
În cadrul evenimentului care a marcat sărbătorirea Zilei internaționale a femeii au avut loc două acțiuni: conferința „Rolul femeii în dialogul intercultural” și seminarul „Abordarea integratoare a egalității de șanse între femei și bărbați în activitatea parlamentară”.
Pe 8 martie în toată lumea se serbează Ziua internațională a femeii, ocazie importantă pentru a aborda problema egalității dintre femei și bărbați. Care este situația în Parlamentul European? Statisticile arată o creștere a numărului de femei printre deputații europeni de la 17% în 1979, când au fost primele alegeri libere directe, până la 31% în momentul de față. Chiar dacă numărul femeilor nu este egal cu cel al bărbaților, este de două ori mai mare decât media în parlamentele din lume.
În ceea ce privește ponderea femeilor în Legislativul României, ea este sub 15 %, una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană, potrivit unor date prezentate de Parlamentul European cu ocazia Zilei internaționale a femeii. În situația României mai sunt alte șase state
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.