Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2017
Declarații politice · respins
Cristina Mădălina Prună
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## **Doamna Cristina Mădălina Prună:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Cartea albă privind viitorul Europei pune pe masă mai multe scenarii de perspectivă, într-un context în care unele state pun sub semnul întrebării solidaritatea și buna cooperare.
USR susține cu fermitate ceea ce președintele Juncker subliniază clar – enormul succes la nivel de cooperare și pace în Europa, reprezentat de proiectul Uniunii.
Este iresponsabilă atitudinea celor care, în numele populismului, pun în pericol un proiect atât de valoros pentru noi toți.
Cea mai importantă concluzie care se desprinde din această analiză este necesitatea accelerării ritmului reformelor, dacă vrem să fim la masa la care se vor lua deciziile importante pentru întreaga Uniune Europeană.
Cu toate acestea, criza politică creată de coaliția PSD–ALDE, prin care România trece actualmente, discreditează țara noastră la nivel european. Asta în condițiile în care încercam să uităm de pata neagră pusă în februarie de OUG nr. 13.
La fel, recentele măsuri populiste și creșterile nesustenabile de salarii și pensii riscă să anuleze creșterea economică și să crească deficitul peste limita de 3%.
USR va vota pentru acest proiect de hotărâre, însă atragem atenția că viteza cu care va merge România în Uniunea Europeană va depinde, în primul rând, de o clasă politică responsabilă – ați auzit bine, responsabilă –, nu de Bruxelles sau de alte state membre.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.