Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2012
other · adoptat
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
Doamna deputat Roberta Anastase, președinte de ședință,
Stimați colegi,
La proiectul de declarație care a fost distribuit, ca urmare a unor consultări care au avut loc după distribuirea proiectului, vă propun următoarele amendamente, astfel încât textul să fie foarte clar și să reprezinte cu adevărat o poziție importantă a Parlamentului.
La punctul 1, vă propun următoarea reformulare: „Parlamentul României trebuie să fie informat, în prealabil, asupra agendei Consiliului European și să stabilească un mandat de principiu...”, și mai departe se modifică textul, „referitor la pozițiile pe care le va susține și promova reprezentantul României”, și textul curge în continuare până la sfârșitul acestui punct.
La punctul 2, la prima liniuță, se face o modificare: „în materie de politică europeană de apărare și de securitate”, și textul curge în continuare, așa cum a fost prezentat inițial; la a doua liniuță, la sfârșitul textului, se adaugă: „și de a participa la procesul decizional al Consiliului European”. Și pe pagina următoare, în loc de „văzând că”, este normal să formulăm în spiritul legislativ, „având în vedere că...”.
Cu aceste amendamente, Grupul parlamentar al PNL va vota proiectul de declarație.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.