Elena Cătălina Ștefănescu

## **Doamna Elena Cătălina Ștefănescu:**

Mulțumesc.

Tema declarației mele politice o reprezintă „Egalitatea de șanse și de gen pe piața muncii din România”.

Stimați colegi,

Distinși parlamentari,

Aș dori să vă supun atenției câteva aspecte privind inegalitatea de gen în politică și de pe piața muncii pe care le-am discutat recent în cadrul unei dezbateri organizate de Tineretul Social Democrat, în parteneriat cu Organizația Femeilor Social Democrate și cu Liga Studenților Social Democrați.

Inegalitatea de gen este un fenomen care se manifestă de mai mult timp în România și care plasează femeia pe o poziție inferioară bărbatului în ceea ce privește accesul în politică, pe piața muncii și în funcțiile de conducere.

Pentru a îndrepta efectele, trebuie să înțelegem cauzele și să acționăm asupra lor. Deci, ca parlamentari, nu este suficient doar să proclamăm prin lege că femeia trebuie să aibă șanse egale cu bărbatul. Simpla proclamare a egalității sau doar precizarea unui procent minim de prezență a femeilor în politică sau în funcțiile de conducere nu va rezolva problema inegalității de gen. Trebuie să facem un pas mai departe și să reglementăm domeniile în care se manifestă cauzele principale care conduc la inegalitatea de gen.

Voi trece pe scurt în revistă cele trei cauze principale care conduc la inegalitatea de gen, precum și modul în care ar trebui să acționăm ca parlamentari.

Prima cauză a inegalității de gen este orientarea greșită a fetelor în educația timpurie. Prin tradiție, există o predilecție a părinților ca, în primii ani de școală, să orienteze fetele către disciplinele umaniste, iar băieții către cele tehnice sau logico-matematice. Acest lucru oferă băieților o șansă în plus de a se pregăti ulterior în meserii mai solicitate pe piața muncii, și mai bine plătite, cum ar fi ingineria, construcțiile, finanțele, comunicațiile sau IT.

Pentru a îndrepta această cauză a inegalității de gen ar trebui așadar să reglementăm mai atent domeniul orientării vocaționale în educație și să ne îndreptăm nu doar asupra elevilor în primii ani de școală, ci și asupra părinților care îi îndrumă și îi încurajează pe copii către domenii cu o aplicabilitate mai bună pe piața muncii.

A doua cauză majoră a inegalității de gen rezidă în responsabilitățile specifice pe care le au femeile în viața de familie și dificultatea de armonizare a acestora cu exigențele profesionale.

Ne dorim o natalitate cât mai bună și un spor natural pozitiv ca să aibă cine să ne plătească pensiile când vom ajunge la bătrânețe. Însă nu ne punem problema cine și în ce condiții vor crește acești copii. Șansele de promovare în cadrul unei companii sau în viața politică scad radical în cazul unei femei care are în îngrijire copii.

Se cere randament egal, fără a se lua în considerare că, spre deosebire de bărbat, femeia mai are un serviciu în familie. Cu excepția concediului postnatal, în legislația muncii nu se prevăd facilități pentru femeile care au copii în îngrijire. Nu se garantează un program flexibil care să permită femeii să acorde o îngrijire corespunzătoare copilului pe care îl are în îngrijire. Nu se reglementează nici servicii alternative pentru îngrijirea copiilor preșcolari, de tipul bonelor sau babysitterilor, care să preia o parte din sarcina femeilor angajate. Deci iată câteva domenii în care ar trebui să acționăm în plan parlamentar.