Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Leonida Lari-Iorga
Discurs
## **Doamna Leonida Lari-Iorga:**
Domnule președinte, Stimați colegi,
Din anul 1992, de când sunt în Parlamentul României, m-am străduit să le lămuresc tuturor că țara noastră, printre prioritățile sale, are una deosebită — reunificarea, ceea ce s-ar chema aducerea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța la țara-mamă.
Alocuțiunile mele din 1992 și până în 2008 nu au avut, însă, cine știe ce rezonanță în Parlamentul României. Dacă am lua-o... așa, într-o glumă, deși nu glumesc deloc, este ca și în cazul celor 322 de parlamentari, așa-zișii români contra poporului român, pentru suspendarea președintelui Băsescu. Și am mai spus ceva: dacă în Parlamentul României s-ar fi votat Legea lustrației, situația ar fi fost cu totul alta, adică o situație fără nomenclaturiști, kaghebiști și securiști antinaționali.
Poate fiind în condiții mai bune, mai lesnicioase, în zonele ocupate și semiocupate ale României, precum este țara noastră, hărtănită în câteva părți, aș fi fost și eu mai blândă în cuvinte. Dar, uitați-vă, dragi compatrioți, la această porcărie majoră produsă de Moscova și vânduții autohtoni din Basarabia: se cheamă „Moldova Mare”, un infim ziar în care vorbește în limba rusă tovarășul Bodiu, fost secretar al CC al PCM, pus de ocupanții ruși. Vă arăt și ziarul. Poftim!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.