Mihaela Popa

## **Doamna Mihaela Popa:**

## Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Educația copiilor cu dizabilități – incompetență sau nepăsare?”

În perioada de după anul 2000, la nivelul Uniunii Europene s-au produs progrese fără precedent în realizarea efectivă a unui spațiu european extins educației. Principalele obiective strategice europene în domeniul educației și formării profesionale, structurate în documente elaborate de Comisia Europeană pentru educație, vizează, cu prioritate, facilitarea accesului la educație și promovarea egalității de șanse.

Îmbunătățirea accesului la educație și formare pentru categoriile de persoane defavorizate, copii și tineri cu dizabilități, este un alt obiectiv prioritar pe care statele membre sunt chemate să-l urmeze.

Educația incluzivă reprezintă o bază importantă pentru garantarea egalității de șanse persoanelor cu nevoi speciale în toate aspectele vieții acestora, iar sistemele de educație din toate statele europene trebuie să devină flexibile, capabile să răspundă nevoilor adesea complexe și specifice ale acestor elevi.

În România educația copiilor cu dizabilități se desfășoară atât în unități de învățământ special, cât și în unități de masă numite școli incluzive, care și-au deschis porțile pentru a primi copii cu cerințe educaționale speciale.

În ultimii ani, chiar dacă nu a fost suficient sprijinit de autorități și factori de decizie, acest proces de incluziune școlară a luat amploare, astfel încât un număr mare de copii cu cerințe educative speciale a rămas să învețe împreună cu ceilalți copii în învățământul de masă, dar, deși au parcurs împreună același curriculum, adaptat nevoilor lor de învățare, din acest an școlar aceștia riscă să fie discriminați din nou de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, instituție chemată să respecte și să promoveze dreptul la educație și șanse egale pentru copii cu CES. Prin Ordinul ministrului nr. 3.765 din 30 aprilie 2009 se stipulează că, dacă acești copii nu au participat la tezele unice, elevii cu cerințe educative speciale nu mai pot să-și continue educația decât în școlile speciale, chiar dacă vorbim de educație obligatorie.

Oare la nivelul ministerului se cunoaște situația elevilor cu cerințe educative speciale? Câți astfel de elevi sunt școlarizați în învățământul de masă și câți dintre aceștia nu au participat la tezele unice din diferite motive? Unul dintre aceste motive a fost și acela că, pentru a participa la tezele unice, copiii, părinții acestora ar fi trebuit să facă o solicitare către conducerea unității școlare.

Multe dintre școli au încercat să limiteze participarea copiilor cu CES la tezele speciale, tocmai pentru a nu ajunge pe ultimele locuri în clasamentele realizate de inspectoratele școlare.

Poate că Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a utilizat doar o exprimare nefericită și se referă la elevii din școlile speciale pentru dizabilități mentale, care nu participă la aceste teze și care parcurg un curriculum special, total diferit de cel din învățământul de masă.