Cristina Ancuța Pocora

„Doamnă ministru Plumb, respectați drepturile persoanelor cu dizabilități!”

Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a sesiza încă o dată problema persoanelor cu dizabilități, care sunt, în general, uitate sau invizibile în comunitățile lor. Sunt oameni care se confruntă cu un risc crescut de sărăcie și de excluziune socială și care nu își pot desfășura activitățile zilnice în mod normal, așa cum noi, toți ceilalți, o putem face. Integrarea în societate a unei astfel de persoane înseamnă a-i garanta dreptul și oportunitatea de a avea acces la educație și pregătire, de a-și găsi un loc de muncă, de a beneficia de serviciile publice. Integrarea înseamnă crearea de politici publice, cadrul legislativ și programe care să aibă ca scop îndepărtarea barierelor și, în egală măsură, promovarea atitudinilor și resurselor necesare egalității și nondiscriminării.

Însă, din păcate, în România, în cele mai multe dintre cazuri, măsurile pentru asistență și pentru protecție nu pot satisface nevoile lor specifice. Serviciile de sănătate și reabilitare sunt greu accesibile, nu sunt întotdeauna de calitate, țin cont de necesitățile persoanelor cu dizabilități în mică măsură și sunt la prețuri inabordabile pentru acest grup vulnerabil. Persoanele cu handicap, cu precădere cele cu dificultăți de deplasare, au acces limitat la servicii de sănătate de calitate, inclusiv la tratamente medicale de rutină, ceea ce creează inegalități în materie de sănătate fără legătură cu handicapul.

Vedem, astfel, cât de prezentă este încă discriminarea în rândul persoanelor cu dizabilități.

Legea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie socială, drepturi acordate tocmai în scopul recuperării și integrării sociale a acestora, însă știm cu toții că este nevoie de mai mult pentru o protecție reală a acestei categorii sociale. În contextul legislativ specific domeniului persoanei cu handicap, România, ca țară membră a Uniunii Europene, are obligativitatea de a se alinia țărilor membre în ceea ce privește asigurarea normalității și demnității persoanei cu handicap.

Nu putem să nu constatăm că angajarea persoanei cu dizabilități nu este încurajată la nivelul societății românești. În Europa, nivelul mediu de ocupare pentru persoanele cu handicap este în jur de 50%. Abordarea legislativă destinată să favorizeze angajarea lor este poate aspectul cel mai controversat al politicii în favoarea acestei categorii. În România, conform datelor INS, aproximativ două treimi din

persoanele cu dizabilități s-au confruntat cu restricții în ceea ce privește participarea la activități profesionale și au nevoie de asistență specifică pentru a desfășura o astfel de activitate. Mai puțin de o treime din populația cu dizabilități care este angajată a beneficiat de asistență specială: sprijin în desfășurarea activității profesionale, echipamente speciale sau adaptări la locul de muncă. Pentru a asigura dreptul la acces neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la mediul fizic, informațional și comunicațional, sunt necesare măsuri precum adaptarea trecerilor de pietoni, semnalizarea vizuală și sonoră la intersecțiile cu trafic intens, pavaj tactil, adaptarea clădirilor și, nu în ultimul rând, campanii de informare și mediatizare în ceea ce privește drepturile acestei categorii sociale.