Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2008
procedural · adoptat
Norica Nicolai
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 27 octombrie – 1 noiembrie a.c.
Discurs
## **Doamna Norica Nicolai:**
## Mulțumesc.
Vreau să vă informez că am avut o discuție cu domnul președinte Olteanu, care mi-a spus că mâine Camera Deputaților nu are programată ședință, ca atare nu putem reuni Birourile permanente și, cu atât mai puțin, cele două Camere ale Parlamentului.
Cu modificările propuse de domnul Tărăcilă, mâine-dimineață, de la ora 9.00, se va desfășura ședința Biroului permanent, iar de la ora 10.00 ședința de plen a Senatului, urmând să decidem la ce oră vom încheia, poate reușim să epuizăm ordinea de zi.
Tot mâine, după-amiază, activități în comisiile permanente, urmând ca în zilele următoare să desfășurăm activități în teritoriu.
Sunt observații?
Constat că nu sunt.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.