Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2010
other · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Doamnă președinte,
Am spus și data trecută – sunt colegi de-ai noștri care au venit de la televiziune și au rămas în picioare... eu am răbdare –, că putem constitui o comisie de anchetă sub semnătura a 50 de deputați la Camera Deputaților, și regulamentul comisiei plus toată procedura pe care o stabilim conform regulamentului nu se supun la vot articol cu articol.
Din păcate, regulamentul este clar: pentru moțiunea simplă, ca și pentru moțiunea de cenzură, în art. 158 – domnule deputat de la UDMR, care spuneați că nu există niciun articol care specifică în regulament moțiunea de cenzură – plenul Camerei Deputaților, mai văzând în perioada 1997–2000 astfel de oameni „bine intenționați”, a specificat că la moțiunea simplă nu se depun amendamente.
Vă rog frumos să luați act că dacă dumneavoastră supuneți astăzi votului final un proiect de hotărâre semnat de 50 de parlamentari, care sunt suportul de bază al acestui proiect care ajunge în cadrul plenului, pe baza greșelii pe care ați făcut-o data trecută, când ați supus articol cu articol, subsemnatul Valeriu Zgonea, în conformitate cu prevederile articolului din Regulamentul Camerei Deputaților, îmi retrag semnătura de pe acest proiect, și vă rog frumos să constatați că nu mai sunt întrunite procedurile regulamentare să fie 50 de semnături, drept pentru care acest proiect nu trebuie supus votului final, neexistând cele 50 de semnături, cum scrie în regulament.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.