Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2018
Declarații politice · respins
Nicolae Georgescu
Discurs
Doamnă președinte de ședință, Dragi colegi deputați,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Noi reglementări pentru apărarea monumentelor istorice de patrimoniu”.
Marele Nicolae Iorga afirma că monumentul istoric este „o icoană a vremii din care vine și pe care noi nu trebuie să cutezăm a o schimba după gustul sau lipsa de gust din zilele noastre”.
Monumentul istoric este o sursă de educare și de mândrie pentru popor și nu putem trece cu vederea faptul că numeroase monumente din țara noastră, unele înscrise în lista patrimoniului mondial, sunt supuse acțiunilor distructive ale oamenilor.
Anul acesta, în județul Argeș, câțiva indivizi au scris cu vopsea pe ruinele Bisericii Sân Nicoară, construcție ce datează, conform arheologilor, din ultima parte a secolului al XIII-lea. La fel s-a întâmplat și pe zidurile mănăstirii Meșterului Manole, monument de mare însemnătate din secolul al XVI-lea. Cetățile dacice au fost și ele, la fel, supuse unor activități de braconaj arheologic.
Potrivit legii în vigoare, paza monumentelor se asigură, fără plată, de către Ministerul de Interne. Numai că, din lipsă de angajați, Jandarmeria Română nu reușește să asigure paza acestor monumente istorice.
Noi, deputații Partidului Social Democrat, ne-am propus rezolvarea acestei probleme, prevenirea și combaterea fenomenului plus impunerea de sancțiuni cât mai dure pentru abateri de acest gen.
Proiectul de lege pentru modificarea art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din lista patrimoniului mondial, inițiat de doamna ministru Natalia Intotero și susținut de Grupul PSD, propune conlucrarea într-un sistem mixt, prin care paza monumentelor istorice să fie asigurată atât prin eforturile administratorului monumentului, cât și cu sprijinul Jandarmeriei. Cu ajutorul acestor reglementări vom reuși să apărăm monumentele istorice de patrimoniu în fața provocatorilor, a răufăcătorilor sau a persoanelor inconștiente.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Georgescu Nicolae, deputat al PSD Argeș.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.