Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2017
Informare · informare
Ilie Toma
Discurs
Mulțumesc.
Interpelarea a fost adresată Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, doamnei ministru Sevil Shhaideh.
Făcea referire directă la sprijinul derulării cu celeritate a măsurilor prevăzute în programul de guvernare și aș ruga să mi se prezinte principalele obiective de dezvoltare locală vizate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației
Publice și Fondurilor Europene din perspectiva specificului economic și social al județului Hunedoara.
Am adresat această interpelare pentru a comunica primarilor și consilierilor locali sau județeni tipurile de proiecte pentru care ar putea pregăti solicitări de finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, administrat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Țin să precizez că la sfârșitul săptămânii trecute doamna ministru Sevil Shhaideh a fost în județul Hunedoara. Mai mult decât atât, nu doar că a răspuns la interpelare, a stat de vorbă cu absolut toți primarii, indiferent de coloratura politică, la Consiliul Județean al Județului Hunedoara, fapt pentru care îi mulțumesc foarte mult; am participat și eu, și grupul de parlamentari ai PSD ai județului Hunedoara și am primit deja răspunsul.
Mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.