Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2009
other
Borbély László
Discurs
Doamnă președinte de ședință, Stimați colegi,
Aș vrea să ridic o problemă care cred că e importantă, și de politică internă, și de politică externă.
România s-a achitat în mod strălucit de acele obligațiuni pe care le-a avut în cadrul NATO în ceea ce privește prezența trupelor românești în Irak și în alte zone de conflict. Consider că, în momentul actual, atunci când în Irak mai sunt cinci țări – cinci țări! – care deja au început modalitățile de a-și retrage trupele, inclusiv Statele Unite ale Americii – n-are niciun rost ca noi să rămânem ultimii care să stingem lumina. Avem un acord-cadru cu Guvernul irakian până în 31 iulie 2009.
Fac un apel și o să depun și o interpelare în acest sens săptămâna viitoare la Ministerul Afacerilor Externe, la Președinție, la CSAT, să pornească demersurile, pentru că demersurile trebuie pornite deja pentru ca România să-și retragă trupele care sunt în Irak.
Am avut, din păcate, și mai mulți români care au murit în aceste zone; e altceva cu Afganistanul, pentru că acolo avem obligația, acolo, evident, încă este justificată prezența trupelor românești, dar nu mai există nicio justificare să fim prezenți în Irak. În acest sens, voi face, ca președinte al Comisiei pentru politică externă, toate demersurile să ne retragem trupele românești din Irak.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.