Corneliu Olar

## Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am considerat că cel mai potrivit este să postez această declarație politică sub genericul unui film: „Și caii se împușcă...”.

Printre anumite dispoziții de la centru, care zădărnicesc sau care trec în derizoriu eforturile de descentralizare, se află și Legea nr. 46/2008, Codul silvic. Astfel, art. 62 din Codul silvic zădărnicește hotărârile consiliilor locale de a repartiza spre populație volumul de exploatat din păduri. De ce? Pentru că activitatea de exploatare este neprofitabilă, mai ales în condiția impozitării forfetare. Sunt tot mai puțini operatori economici interesați să presteze activități de exploatare, dacă nu beneficiază de lemnul exploatat. Ca urmare a interzicerii exploatării masei lemnoase de către locuitorii din zona montană, cărora Legea nr. 33/1996 și consiliile locale le destinează recolta anuală de lemn, art. 62 din Codul silvic blochează activitatea de exploatare sau împinge tot mai mult administratorii pădurilor spre artificii discutabile din punct de vedere legal.

Exploatarea lemnului de către locuitori cu caii lor reiese din necesitatea de a ne adapta la progres, din calcule simple de eficiență economică, din interesul păstrării arhaismului românesc prin menținerea populației în munți. Iată cum argumentez eu, în paralel cu ceea ce au invocat cei care și-au motivat interdicția din pomenitul art. 62.

Tehnica și tehnologia de exploatare și de prelucrare a lemnului au evoluat atât de mult încât știința a rămas prea în spate pentru a mai putea conferi cadrul unei dezbateri asupra necesității adaptării la realitatea actuală a legilor referitoare la exploatarea și prelucrarea lemnului. Gaterele foarte scumpe, foarte mari, foarte gălăgioase și foarte imobile, a căror funcționare este condiționată de energia și accesul existent numai în centrele urbane, au fost înlocuite de către locuitorii din zona montană cu tehnologii mult mai ieftine, mult mai mobile, care fac cel mai mic consum de lemn și cele mai fine și netede tăieri, dacă prelucrarea o face proprietarul.

Deci, dacă lemnul se dă spre exploatare și spre prelucrare locuitorilor din munți, aceștia vor duce rumegușul și o parte din zgomotul din centrele urbane și de lângă râuri în munți și vor produce mai puțin zgomot și mai multe produse finite din aceeași cantitate de lemn. Fără eforturi de tehnologizare nu putem face fermieri occidentali din țăranii munteni și nici nu putem face din România o poartă de intrare în Occident.

Locuitorilor din munți li s-a luat în anii 2006 – 2008 o mare parte din pășuni. Pe aceste pășuni cresc, de câțiva ani buni, molizi piperniciți și zdreliți de animale. Pe astfel de suprafețe, locuitorii nu mai pot pășuna. Dar mai pot fi obținute din acești molizi zdreliți arborete de calitate, care se pot administra în regim silvic? Categoric, nu! Aceste pășuni au fost trecute de Codul silvic la păduri, în regim silvic, iar locuitorilor, după ce li s-a luat dreptul de a intra în pădure, nu le-au mai rămas nici pășunile pe care să-și crească animalele.