Înainte de a prezenta raportul comisiei de anchetă, aș vrea să mulțumesc membrilor comisiei, care în această vară au făcut un efort deosebit, n-au avut vacanță, au fost prezenți la activitatea comisiei, pentru echilibrul și corectitudinea de care au dat dovadă pe timpul desfășurării activității comisiei, evitând a-și face imagine din activitatea acestei comisii.
Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului contractul privind Campania de promovare a Programului Operațional Sectorial Mediu, Lot II – Difuzare/Publicitate la data de 28 aprilie 2009, prin negociere, fără anunț de participare.
În conformitate cu prevederile art. 73, 76, 77, 78 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, la solicitarea membrilor Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal și Partidului Național Liberal, înregistrată la Biroul permanent, s-a înființat Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului contractul de care aminteam.
Obiectivele acestei comisii de anchetă au fost următoarele:
Potrivit art. 1 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 30 din 24 iunie 2009, Comisia parlamentară de anchetă are ca scop efectuarea unui control parlamentar asupra modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului contractul Campania de promovare a Programului Operațional Sectorial Mediu, Lot II – Difuzare/Publicitate, cu următoarele obiective: verificarea legalității alegerii procedurii de negociere cu o singură firmă, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, și doi – încadrarea legală a obiectului contractului, respectiv a valorii finale a acestuia, de 2.040.990,11 lei.
Termenul de depunere a raportului a fost 14 august 2009.
Având în vedere elementele noi aduse la cunoștința membrilor comisiei de către Garda Financiară și Consiliul Concurenței în ședința din 11 august, care reprezentau obiectul unei activități de control aflate în desfășurare, precum și necesitatea analizării rapoartelor aferente în vederea formulării concluziilor și a unui punct de vedere unitar, comisia parlamentară de anchetă a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților amânarea depunerii raportului acesteia cu 35 de zile, în conformitate cu prevederile art. 77 din Regulamentul Camerei.
În conformitate cu art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților a adoptat Hotărârea nr. 39 din 8 septembrie, privind prelungirea termenului până la data de 18 septembrie 2009.
Controlul comisiei s-a desfășurat pe bază de documente solicitate de la Ministerul Mediului și de la alte organe competente, pe bază de audieri și, de asemenea, pe baza unor rapoarte prezentate de organele specializate ale statului pe acest domeniu, respectiv pe Ordonanța nr. 34 privind atribuirea contractelor.
Programul de lucru al comisiei s-a desfășurat în cursul lunilor iunie, iulie și august și, sigur, la începutul lunii septembrie.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor comisiei, au fost stabiliți responsabili pe domenii de specialitate, respectiv pe domeniul juridic, pe domeniul financiar, pe domeniul achizițiilor și pe domeniul publicității.
A fost audiat un număr foarte mare de persoane care au avut tangență cu realizarea acestui contract, începând de la ministrul mediului, continuând cu directorul Direcției Generale pentru Managementul Instrumentelor Structurale, cu reprezentanți ai instituțiilor statului care au atribuții de control în domeniul achizițiilor publice, de asemenea cu reprezentanții firmelor cărora le-a fost atribuit acest contract și modul în care aceste contracte s-au desfășurat.
Referitor la audieri, vreau să menționez – pentru că pe parcursul verii au fost și aceste discuții legate de înregistrarea activității comisiilor – că noi am hotărât în plenul comisiei și în biroul comisiei ca toate audierile să fie publice și toate audierile să fie postate video și audio pe site-ul Camerei Deputaților, și cine dorește să consulte stenogramele și activitatea comisiei, o poate face pe site-ul Camerei Deputaților.
Programului Operațional Sectorial (POS) Mediu reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale și de Coeziune, care stabilește strategia de alocare a fondurilor europene în vederea dezvoltării sectorului de mediu în România în perioada 2007–2013.
POS Mediu a fost elaborat de Ministerul Mediului, în calitate de autoritate de management pentru acest program și în coordonarea Ministerului Finanțelor, în calitate de coordonator al procesului de pregătire a României pentru accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune pentru perioada 2007–2013.
Autoritatea de management POS Mediu a elaborat un plan de comunicare, care a fost aprobat de Comisia Europeană în 4 iunie 2008, bugetul alocat acestuia fiind de 30 de milioane de euro.
Prin campania de promovare a POS Mediu se urmărește crearea premiselor pentru o absorbție mare a fondurilor europene disponibile pentru România în anii 2008–2009, fiind deosebit de importantă pentru procesul de pregătire a proiectelor în vederea accesării rapide a fondurilor europene.
De asemenea, în ceea ce privește publicul larg, autoritatea de management are obligația de a asigura vizibilitatea programului operațional gestionat în rândul cetățenilor statelor membre, accentul fiind pus pe beneficiile aduse de aderarea României la Uniunea Europeană, prin realizarea investițiilor prioritare de mediu în România.
În baza acestui plan de comunicare, la Ministerul Mediului a fost aprobat și planul de achiziții, care a inclus și proceduri de atribuire pentru contractele necesare atingerii obiectivelor propuse.
Obiectivele specifice campaniei sunt: creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la POS Mediu, informarea asupra rolului autorității de management și a Uniunii Europene, informarea potențialilor beneficiari, informarea potențialilor beneficiari asupra regulilor care trebuie urmate pentru a accesa fonduri europene, promovarea pentru publicul general a impactului, mai ales la nivel local, asistenței POS Mediu.
Acest program are mai multe componente, pornind de la creație, difuzare, organizare de evenimente, cercetare și evaluarea impactului.
Ca urmare, s-a decis ca în planul de achiziții pe 2009, elaborat pe baza _draft_ -ului de plan din ianuarie 2009, aprobat de ordonatorul principal de credite în data de 11.03.2009, să fie inclusă etapa a II-a și să fie schimbat tipul de procedură de achiziție, luând în considerare prevederile legislației naționale și ale celei comunitare.
Astfel, contractul a fost suplimentat cu aproximativ 45% din valoarea inițială. Contractul suplimentar a fost semnat la 28 aprilie 2009. Unitatea pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice din cadrul Ministerului Finanțelor a fost înștiințată asupra demarării procedurii de achiziții.
Ca urmare, UCVAP a emis decizia de verificare, desemnând un reprezentant cu caracter de observator la procedura de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată pentru atribuirea contractului de servicii de Campanie de promovare a Programului Operațional Sectorial Mediu, Lot II – Difuzare/Publicare, documentele fiind prezentate de către Unitatea de Coordonare și Verificare a Achizițiilor Publice, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.
Raportul UCVAP a consemnat faptul că în procesul acesta de atribuire a contractului n-a fost respectat art. 122 din ordonanță privind încheierea contractului, și sigur că în procesul-verbal de verificare a activității de atribuire a contractului s-au dispus și câteva măsuri: o măsură inițială – un avertisment și, după aceea, o amendă contravențională.
De asemenea, în raportul UCVAP se pomenește că procesul de atribuire a contractului s-a desfășurat conform Ordonanței nr. 34, iar reprezentanții nu se pronunță asupra modului în care a fost încheiat contractul.
Sigur că pe baza acestor documente solicitate de la minister, de la organele de control, comisia de anchetă și-a exprimat un punct de vedere, și mai ales raportorii, care au primit atribuții pe anumite domenii de activitate, și-au exprimat părerea.
În raportul comisiei este consemnat punctul de vedere al fiecărui raportor pe domenii de specialitate, respectiv pe domeniul juridic și pe domeniul achizițiilor publice, de asemenea, punctele de vedere ale raportorilor pe domeniul juridic și punctele de vedere ale raportorilor pe domeniul financiar.
Aceste puncte de vedere au fost incluse în raportul comisiei așa cum au fost ele prezentate de către raportorii și responsabilii pe domenii de activitate, care au fost desemnați de comisie.
În urma studierii acestor documente și pe baza rapoartelor întocmite de cei care au avut responsabilități pe domenii de activitate, dar și a rapoartelor de la organele de control ale statului în domeniile achizițiilor și, mai ales, ale aplicării prevederilor Ordonanței nr. 34, dar și a faptului că pe parcursul derulării anchetei noi am solicitat unor organe specializate ale statului să ne comunice punctul lor de vedere, comisia a ajuns la următoarele concluzii.
Dumneavoastră aveți la dispoziție raportul, așa cum este el redactat, de 37 de pagini, și sigur că vă puteți da seama despre felul în care și-a desfășurat activitatea comisia de anchetă.
Aș vrea să mai fac doar câteva precizări:
Ca urmare a demersurilor întreprinse de comisia parlamentară de anchetă la instituțiile mai sus menționate, au fost formulate următoarele răspunsuri:
1. Garda Financiară a informat comisia, prin adresa nr. 604.626 din 15 septembrie că, drept urmare a adresei nr. 46/3/52 din august 2009, referitoare la controlul efectuat la SC Best Advertising Consult – SRL de către Direcția Națională Anticorupție, a comunicat prin adresa nr. 604.551 din 28 august că în cauză se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale și a solicitat ca documentele rezultate în urma verificărilor efectuate în legătură cu derularea contractului încheiat de către Ministerul Mediului cu SC ARS Advertising – SA să nu fie puse la dispoziția altor organisme și instituții ale statului. Deci nu ne-au putut prezenta un raport de control din cauza faptului că documentele au fost ridicate.
2. Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a informat prin adresa nr. 40.917 din 14 septembrie că în cadrul controlului efectuat în perioada 25 februarie – 30 iunie la Ministerul Mediului, în eșantionul selectat nu a fost cuprins Contractul de achiziție publică nr. 2.959/28.04.2009, „Campania de promovare POS Mediu, Lot II – Difuzare/Publicare și, ca urmare, raportul în cauză nu conține elemente care să clarifice modul de atribuire a acestui contract, urmând ca verificarea lui să fie finalizată până în jurul datei de 24 septembrie 2009.
3. Consiliul Concurenței a informat Comisia parlamentară de anchetă, prin adresa nr. 872 din 11.09.2009, ca urmare a discuțiilor purtate în ședința din 7 septembrie 2009, că a primit un set de documente de la ANRMAP în data de 10 septembrie, urmând să se pronunțe în legătură cu posibila încălcare a art. 5 lit. f) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, și, în acest sens, va urma procedura specifică stabilită de legislația în domeniul concurenței.
Și ultimul capitol din raport, pe care am să-l citesc integral.
În urma audierilor, a verificării documentelor puse la dispoziție, a rapoartelor prezentate de organele abilitate ale statului, precum și a rapoartelor elaborate de raportorii desemnați, Comisia parlamentară de anchetă cere instituțiilor abilitate ale statului, respectiv, Curtea de Conturi, Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, Consiliul Concurenței, Garda Financiară, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor să întreprindă acțiuni de verificare și control, care să lămurească următoarele aspecte:
1. Legalitatea atribuirii contractului Campanie de promovare a Programului Operațional Sectorial de Mediu, Lot II – Difuzare/Publicare, prin prisma asigurării climatului concurențial și a transparenței privind achizițiile publice.
2. Eficiența cheltuirii banilor publici și legalitatea angajării și efectuării plăților aferente.
3. Dacă a existat o înțelegere de tip monopolist pe piața de publicitate media între societățile comerciale ARS Advertising – SA și Best Advertising Consulting – SRL, care să contravină prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996, republicată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.