Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2010
Informare · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor,
În mod evident și Grupul parlamentar UDMR crede că este nevoie de o astfel de cameră agricolă. Am avut și inițiativă legislativă în acest sens, însă, stimați colegi juriști din tot spectrul parlamentar, vă pun următoarea întrebare juridică: conform acestei legi, această cameră este un ONG care ia ființă ajutat de un grup de inițiativă compus din patru reprezentanți ai unui minister, câte unul de la alte două ministere și opt din Parlament. Ați mai auzit dumneavoastră de un ONG care a luat ființă prin contribuția guvernamentală și parlamentară? Eu nu! Poate nu știu!
Mai departe, cine este electoratul care va alege după ce acest ceva, care ia ființă, va fi inițiat de aceste persoane? Electoratul este fermierul compus din fermieri, care este definit cum că este agricultor, care are o anumită suprafață de teren, iar definiția agricultorului, dată tot în primele articole ale acestei legi, deci agricultor este o persoană definită de lege așa, în general.
Vă pun întrebarea: după ce vom vota această lege, așa cum apare ea în raportul venit de la Comisia juridică... Comisia pentru agricultură, scuzați-mi greșeala, pentru că nu cred că forma aceasta a fost văzută de Comisia juridică, cum va putea fi aplicată această lege?
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.