Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 noiembrie 2010
other · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
## Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor,
În mod evident un astfel de proiect de lege, chiar o inițiativă a unui coleg de-al nostru, are însemnătatea sa. Are această însemnătate având în vedere rangul instituției pe care dorește s-o reglementeze. Are importanță și din punctul de vedere al unei viziuni, al importanței rolului bibliotecilor în general, al bibliotecilor publice și, în mod evident, al acelei situații speciale care se regăsește în Biblioteca Academiei, forul științific suprem al unui stat.
Ca atare, noi, în Comisia pentru cultură, am privit cu mare atenție această reglementare care are și puncte bine realizate, și puncte mai puțin adaptate la posibilitățile actuale ale societății. Ca atare, trebuie să avem o viziune distinctă față de aceste probleme reglementate în această lege.
Totodată, ori de câte ori aud din partea oricăruia dintre noi ori în dezbateri la comisie și mai ales când apare câte un reprezentant al Guvernului și ne spune că un proiect de modificare a unei legi contravine legii actuale, pur și simplu mă uimesc. Păi orice lege de modificare a unei legi contravine legii existente, pentru că, dacă n-ar fi altfel decât legea existentă, atunci n-ar trebui s-o modificăm.
Totuși, avem rezerve și chiar sunt câteva poziții la care eu nici atunci n-am prea înțeles de ce, de exemplu, pentru anumite activități este nevoie de prezența a 20 de angajați, iar o activitate aproape similară, a încă 20, la o altă activitate de 36, și, dacă suntem în momentul în care putem să ne angajăm, atunci când tăiem peste tot, inclusiv la cultură, să ne angajăm să mărim, dacă avem aceste resurse. Ei, aici aș fi așteptat într-adevăr punctul de vedere al Guvernului și, ca atare, tocmai din cauza existenței anexei așa cum există ea în continuare, nemodificată chiar de comisie, avem niște rezerve, nu știm dacă fondurile necesare sunt existente și dacă din acest punct de vedere nu contravenim unor legi existente privind responsabilitatea fiscală, financiară. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.