Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor,
La 137, dacă observați, în raportul comisiei, la observații se regăsește faptul că nu sunt de acord cu un amendament adoptat de comisie, pentru că sunt convins că varianta Guvernului este cea corectă. Varianta Guvernului despre obligativitatea martorilor zice la lit. b) „de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței”. Corect. Mi se pare corect, „în fața judecătorului”, solemnitatea instanței: pe de o parte, este procurorul care acuză, pe de altă parte, este avocatul care apără și în fața judecătorului, solemnitatea instanței, depui jurământ.
Dar ce a intervenit în comisie? Un amendament pe mine m-a mirat, propus de un distins membru al Comisiei de la PSD sună astfel: „de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața organului de urmărire penală și instanței”.
Adică eu jur în fața uneia dintre părți, a procurorului. Mi se pare că e neconformă cu rațiunea însăși a cercetării penale, a instrucției penale și a solemnității, în fine, a importanței actului de judecată. Deci vă rog să supuneți votului amendamentul, că asta este observația mea, să supuneți amendamentul aprobat de comisie și, dacă cade, să rămână varianta corectă a Guvernului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.