Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2018
Declarații politice · respins
Dumitru Gherman
Discurs
Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor,
Prin această declarație politică doresc să exprim câteva puncte de vedere cu privire la necesitatea și oportunitatea declanșării procesului de reindustrializare a României, în baza dezideratelor economice formulate în programul de guvernare al PSD.
Începând din 1990 s-a lansat în spațiul public românesc o lozincă conform căreia „statul este cel mai prost gospodar, cel mai prost administrator și trebuie să dispară din economie”.
A fost lansată, de asemenea, și celebra, dar toxica, expresie „industria românească – morman de fiare vechi”.
Referitor la primul exemplu, nu s-a recunoscut decât foarte târziu realitatea că, de fapt, nu statul, ci guvernele timpului, administratorii, directorii firmelor de stat și alte grupuri de interese, inclusiv bancare, au prăduit și au falimentat sute, chiar mii de firme românești, foarte multe dintre acestea performante, inclusiv pe plan internațional.
În cazul celui de-al doilea exemplu, da, este adevărat. După aproape 30 de ani, industria românească, fiind transformată după privatizare în fier vechi, nu mai există. Autorul acestei nefericite metafore a ajuns, după multe peregrinări, în sfârșit, la un partid istoric de dreapta. Ce ar fi spus oare despre actualul lor coleg, fostul prim-ministru Petre Roman, strămoșii liberalilor de azi, care au lansat în istorie cunoscutul concept de dezvoltare economică intitulat „prin noi înșine”?
Cu regret spun că reprezentanții de azi ai dreptei românești au aplicat în economie politica „porților deschise”, iar românii au văzut ce înseamnă această politică.
Revenind la problematica reindustrializării, afirm că ar trebui ținut cont, în primul rând, de profesionalizarea și intelectualizarea actului de conducere a întregii economii. Nu oricine are aptitudini pentru a conduce, iar cine are trebuie cuprins într-un program de formare, modern structurat, un program postuniversitar de pregătire a forței de muncă atât pentru domeniul public, cât și pentru cel privat.
Pe termen mediu și lung ar necesita inițierea unui program național pentru dezvoltarea economică durabilă a României.
În sectoarele industriale, unde am avut și încă mai avem tradiție și experiență, ar putea fi reînființate firme românești cu capital public sau în parteneriat public-privat.
Trebuie regândit conceptul de sistem energetic național. Viitorul este al surselor de energie regenerabilă.
Dezvoltarea bazei energetice a țării, prin programe naționale de construcții de hidrocentrale și microcentrale, înseamnă, de fapt, energie curată și ieftină.
Doar 45% din potențialul apelor din România este utilizat. Se asigură astfel 30% din energia electrică necesară a României.
Se poate ajunge prin amenajări hidroenergetice la o putere instalată de 60-70% din necesarul de energie a țării.