Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2012
procedural · adoptat
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Doamnă președinte,
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Am câteva probleme legate de această hotărâre. În primul rând, este o contradicție între articolul 1 și articolul 4 din hotărâre, și noi ne-am înțeles pe ideea articolului 4. Totodată, se folosește un termen care nu se regăsește în regulamentul nostru. În Regulamentul comun nu se vorbește despre comisii speciale, ci ne putem folosi de trimiterea la regulamentele proprii ale celor două Camere.
Or, în art. 72 al Regulamentului Camerei Deputaților se vorbește despre: „Camera Deputaților poate constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte legislative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri”.
Titlul vorbește despre o comisie pentru „analiza propunerilor”, termen care nu se regăsește în regulamentele noastre.
În articolul 1 se vorbește despre „analiza propunerilor legislative”, care ne trimite la ideea că noi putem doar să le analizăm pe cele depuse deja, iar articolul 4 vorbește despre faptul că această comisie „va elabora propunerea legislativă”.
Deci ori înlocuim peste tot textul „analiza propunerilor legislative” cu „elaborarea propunerii legislative”, ori includem ambele elemente: „pentru avizarea propunerilor legislative depuse și elaborarea unei propuneri legislative privind alegerea deputaților”.
Puteți să alegeți una dintre cele două, dar noi, unii, nu cred că putem fi de acord cu o comisie care să analizeze propunerile legislative depuse. Nu avem nevoie de așa ceva!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.