Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
Doamnă președinte,
Domnule secretar,
Mai ales că am și anunțat din timp că voi mai interveni... Vă rog să observați că acolo mai există... e adevărat, suntem mai puțini, dar este loc pentru Grupul parlamentar al UDMR.
Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor,
Antevorbitorul meu, în mod corect, a spus că era nevoie de modificarea acestei legi, pentru că sunt niște formulări care nu sunt destul de clare și niște reglementări, mai ales în domeniul alegerilor pentru aceste structuri, care sunt inaplicabile. Sunt cu totul de acord cu Domnia Sa și am fi fost de acord cu modificarea acestei legi, în ipostaza în care toate aceste lucruri s-ar fi corectat.
Dar, din păcate, textul legii a rămas în continuare total confuz, această structură a rămas în continuare o struțo-cămilă, care, cică: „Camerele agricole sunt instituții private de interes public nonprofit cu personalitate juridică”. Acest ceva, în continuare, are atribuțiuni de administrație executivă, poate avea activitate economică – o să vă arăt articolele care spun clar că are activitate economică –, ia bani de la bugetul de stat, și la ceea ce dumneavoastră ați sesizat corect, că vechea lege n-a reglementat destul de clar modalitatea desfășurării alegerilor, eu adaug nici a candidaturilor, dacă se poate, această lege a încurcat și mai mult acest procedeu. M-ar mira că cineva ar putea să aplice această lege.
Această lege nu reglementează destul de clar cine este candidat, cine nu este candidat, are niște invenții foarte interesate legat de tinerii agricultori care vin cu 25 de semnături de la nu știu cine, pentru că cineva ca să intre, ca să aibă dreptul de a alege, trebuie să fie propus de alți 25 ca să aibă acest drept, dar acei 25 de unde vor avea acest drept nu știu, se mai vorbește că se vor alege oamenii pe listă, nu știm ce fel de listă și cine o depune, și ce număr de candidați vor fi pe această listă, și cum se aleg, cum se decide cine va intra pe acea listă, câți vor intra și după ce există acea desfășurare foarte interesantă, că există un număr de locuri pentru cei aleși de către agricultori, un alt număr de locuri pentru tineret și așa mai departe, sunt vreo 10 asemenea structuri, eu vă spun că așa cum este această prevedere, care, cică, se va aplica în 90 de zile, nici în 90 de ani nu se va putea aplica această lege așa cum este.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.