Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Doamna președinte,
## Domnule Stanciu,
Îmi pare bine că sunteți aici și aveți grijă de noi, să ne supravegheați că lucrăm.
La cele spuse de dumneavoastră îmi dau seama că trebuie totuși să vorbesc și eu de la microfon, și nu din sală, și anume că domnul Gherghina ne face promisiuni. Noi trebuie să lucrăm în Parlament pe legi, trebuie să lucrăm regulamentar. Dacă am ajuns la concluzia – și dumneavoastră ați spus pe bună dreptate că eu am, de asemenea, dreptate – că nu avem toate prevederile legale îndeplinite, atunci, dacă mâine-dimineață vor fi Birouri reunite și poate chiar mâine după-amiază sau joi dimineață se poate convoca un plen reunit, atunci cred că simplu ar fi să amânăm pentru luni Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, exact perioada necesară să aplicăm legea corect și să fim în spiritul legii.
## Vă mulțumesc.
Și vă rog să supuneți la vot sau, mai degrabă, nici nu este nevoie să supuneți la vot, să luați act că suntem într-o situație dificilă din punct de vedere regulamentar și legal și că datoria noastră este să respectăm legea și, ca atare, modificarea vine de la sine.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.