Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 martie 2012
Dezbatere proiect de lege · respins
Petru Călian
Discurs
## Doamnă președinte,
Încerc să vin cu argumente astfel încât să încerc să-i lămuresc și pe distinșii colegi din mediul vieții medicale de faptul că nu vorbim aici despre o diminuare a fondurilor asigurărilor sociale de sănătate.
Mai mult de atât, cer retrimiterea la comisie astfel încât să actualizăm această inițiativă legislativă cu viața cotidiană.
Putem să găsim soluții împreună cu colegii din comisie, dacă nu se dorește ca, așa cum ar fi normal, statul să plătească în integralitatea lui concediul medical, să reducem numărul de zile pe care să le plătească angajatorul, eventual de la zece zile la trei zile, asta pentru a da șansa celor care au în sarcină urmărirea concediilor medicale să poată să verifice oportunitatea acordării lor, pentru că asta este de fapt problema specialiștilor din Comisia pentru muncă și protecție socială.
Mai mult de atât, ca să lămurim și prevederile bugetare, vă propun ca, după ce retrimitem la comisie acest act normativ, să stabilim ca intrarea în vigoare a viitoarei legi să aibă loc începând cu exercițiul bugetar al anului care urmează.
Pornind de la aceste considerente, susțin încă o dată retrimiterea la comisie.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.