Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Aurel Vlădoiu
Discurs
Doamnă președinte,
Și Grupul parlamentar al PSD susține această inițiativă legislativă, acest proiect de lege. Are o importanță deosebită și vin cu trei argumente în acest domeniu și dau și două exemple. Perdelele de protecție au un rol determinant în protejarea lacurilor de acumulare la hidrocentrale. La cea mai mare hidrocentrală de pe Lotru s-a distrus perdeaua de protecție și lacul de acumulare este pus în pericol de a fi colmatat și e un lucru foarte grav pentru economie, în general, și pentru sistemul energetic național.
Al doilea argument este acela că asistăm la deșertificarea unor zone, și dau exemplu la Dăbuleni, unde erau perdele de protecție de salcâm, s-au distrus, și zona de acolo este, de asemenea, pusă în pericol să avem acolo o a doua Sahara.
Și al treilea este acela de a proteja localitățile împotriva inundațiilor, întrucât pe toate râurile erau aceste perdele de protecție care protejau cursurile de apă să nu afecteze localitățile. Este un proiect pe care noi îl susținem și, nu în ultimul rând, era genial dacă erau trecute perdele și pe drumurile naționale sau autostrăzi, întrucât vedem ce se întâmplă iarna când ele sunt înzăpezite din cauza vânturilor. Este o idee pe care o susținem și pe care o votăm. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.