Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Aurel Vainer
Discurs
Doamnă președinte, Stimate colege și stimați colegi,
Am să prezint raportul nostru, al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare.
Nu intru în cele prezentate de domnul secretar de stat, dar aș dori să spun, în primul rând, că am primit numai avize favorabile adoptării acestui proiect de lege, respectiv de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102. În plus, Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege.
Noi am analizat în ziua de 15 decembrie 2009 acest proiect de lege de aprobare a ordonanței și am ajuns la concluzia, în unanimitate, precizez, să supunem plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2009 pentru prelungirea termenelor prevăzute la punctul 17.2 lit. g) din contractul de privatizare. Legea are un caracter ordinar și, ca atare, prezentăm spre adoptare și spre dezbatere, evident. Propun ca timp de dezbatere 5 minute. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.