Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
A trebuit să moară oameni ca un asemenea subiect să nască pasiuni, pasiuni la nivelul Parlamentului și demagogie, în continuare, la nivelul Guvernului, și nu fac decât să vă citesc din punctul de vedere al Guvernului României, sub semnătura domnului Emil Boc.
Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative în forma prezentată. Sigur că se invocă mai mult argumente de ordin formal decât de fond.
Suntem astăzi puși în situația în care trebuie să acceptăm modificarea unei legi ca urmare a propunerii unor colegi parlamentari, și eu cred că este un lucru bun că Legislativul își face datoria, și acea datorie simplă pe care o are, de a legifera, și Guvernul să-și facă datoria să execute ce hotărăște Legislativul. Există un alt proiect de lege care stă la Comisia pentru sănătate a Parlamentului pentru că Guvernul nu și-a îndeplinit obligația de a comunica lista acestor substanțe.
Eu cred că astăzi noi trebuie să facem un pas important, și anume să adoptăm acest proiect de lege inițiat de colegii noștri parlamentari, Guvernul să-l pună în aplicare și, mai departe, Guvernul să lase Legislativul să-și facă datoria și să se ocupe efectiv de aplicarea corectă a acestei legi.
Altfel nu facem decât să vedem oameni în continuare care consumă asemenea substanțe, care își pun viața în pericol și, în continuare, în România nu se va întâmpla nimic, decât vorbe la televizor.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.