Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Adrian Năstase
Discurs
## Doamna președinte, Stimați colegi,
Acest program privind locuințele ANL pentru tineri avea o anumită semnificație. Programul acesta viza situația tinerilor care la începutul vieții profesionale, în condițiile în care își întemeiau o familie, nu aveau niciun fel de modalitate de a-și cumpăra o locuință, nu aveau resursele financiare necesare pentru a intra într-o formulă de credit ipotecar. Și de aceea acest program era gândit ca un program buffer, un program tampon pentru cei care, fiind la începutul vieții, aveau nevoie să se desprindă de situația în care trăiau în devălmășie, într-o familie largă, cum era una dintre tradițiile și este una dintre tradițiile românești, se deplasau pentru a obține un serviciu într-o anumită zonă unde aveau nevoie de un sprijin sub acest aspect, urmând ca, după câțiva ani, să intre într-un program de credit ipotecar și să-și formeze... având alte resurse, teoretic, mai importante, să-și poată cumpăra această locuință.
În momentul în care, pentru a obține niște resurse, acum noi blocăm această etapă, nu știu dacă ajutăm la realizarea unui proiect care avea mai multe etape, și care aveau, fiecare dintre ele, un anumit sens. De aceea, fără să am cunoștință de întreaga logică...
Stimați colegi de la PSD, îmi fac singur ordine, după cum observați, stimați colegi, ceea ce este foarte important este să gândim astfel de proiecte pe termen lung, pentru că ceea ce se întâmplă în momentul de față, noi riscăm acum să găsim o soluție pe termen scurt, luând niște bani prin vânzarea acestor locuințe, dar distrugem lanțul acesta pe care cu greu l-am construit, pentru că aceste case care trebuiau să rămână disponibile, în continuare, pentru închiriere, pentru cei foarte tineri, care nu aveau niciun fel de șansă altfel de a obține o locuință, ei le vor închiria, le vor bloca, și se întâmplă cum se întâmplă și cu locuințele sociale, din care nu se mai mută după aceea cei care le-au primit pentru un scop bine determinat. Facem exact aceeași greșeală. Am vrut să vă atrag atenția asupra acestui aspect. Vă repet, nu sunt un cunoscător al mecanismului care a determinat acest proiect, dar am vrut numai să ridic aceste rezerve pe care, cred că, în sfârșit, colegii mei, în cadrul comisiilor, aceste riscuri le-au evaluat cu seriozitate și sper să nu facem o greșeală, să distrugem acum un mecanism care mai curând ar trebui dezvoltat, amplificat, putem să încurajăm proiectul „Prima casă”, ca o continuare a acestui proiect ANL, de închiriere, pentru un alt segment de tineri, cu un alt segment de resurse financiare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.