Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2011
procedural · Trimis la votul final
Mihăiță Calimente
Aprobarea modificării programului de lucru 54–55
Discurs
Doamnă președinte,
Stimați colegi,
Așa cum s-a prezentat raportul comisiei, atunci când acest proiect de lege a fost inițiat în 2005, în această organizație a foștilor ofițeri ai Armatei Regale îndepărtați în mod abuziv erau aproximativ între 700 și 800 de membri.
Timpul a trecut. Acești oameni au devenit din ce în ce mai puțini. Când proiectul de lege a revenit, mai erau în viață vreo 200 din cei care inițial semnaseră și erau inițiatori ai acestui proiect de lege și care-și cereau drepturile ca foști ofițeri ai Armatei Regale, îndepărtați abuziv de regimul instalat și de evenimentele care s-au întâmplat după 23 august 1944.
Legea a fost votată și de Senat, și de Cameră.
Ea a fost întoarsă de Președintele țării. N-am înțeles de ce, pentru că sumele care se dau acestor oameni sunt infime, este vorba despre 600 de lei pe lună la pensia acestor foști ofițeri ai Armatei Regale.
Vreau să vă spun că, în acest moment când discutăm, din această asociație mai trăiesc 80 de oameni. Sunt oameni cu vârsta între 87 și 94 de ani.
Cred că ar fi un fapt extraordinar de rușinos pentru Parlamentul României, pentru România întreagă, pentru memoria istorică a acestei țări, ca acești oameni care mai sunt, în număr de 80, acum, la sfârșitul vieții, să nu aibă măcar această satisfacție morală, pentru că nu este vorba despre o satisfacție materială. Este vorba despre o satisfacție morală pe care le-o putem acorda, mai ales că, pe 25 octombrie, prim-ministrul acestei țări, domnul Boc, a fost la Carei și a sărbătorit cu mare pompă, cu mare fast eliberarea ultimului colțișor de teritoriu românesc de sub ocupația trupelor germano-horthyste.
Vreau să vă spun că cei pe care-i sărbătorea la 25 octombrie prim-ministrul Boc erau soldații, subofițerii și ofițerii Armatei Regale a României, cărora acum li se refuză acest minim drept de satisfacție morală – spun eu încă o dată, și nu materială – și ei sunt în număr de 80.
Vă mulțumesc și cred că votul dumneavoastră va fi pentru a satisface această cerință morală a acestor oameni, și nu numai pentru a face economie la buget, pentru că nu cred că pentru acest lucru se va face mare economie, dar reparația morală este extrem de importantă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.