Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2012
Informare · Trimis la votul final
Marian Neacșu
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Constatăm că, de două zile, de trei zile, Parlamentul a început să funcționeze, și să funcționeze normal și corect.
Am asistat trei ani de zile la situații în care o parte a colegilor noștri sprijineau un Guvern care doar lua bani de la oameni.
De data asta, în mod unanim, suntem de aceeași părere cu toții și restituim sau îi ajutăm pe cei care, într-un fel sau altul, au avut de suferit în intervalul ăsta de timp. Este corect ca atunci când ideea este una pozitivă, este una benefică cetățenilor, să fim toți de aceeași părere. Salut unanimitatea, de astă dată, este încă un act normativ aprobat cu unanimitate. Grupul parlamentar al Partidului Social
Democrat și Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal au sprijinit inițiativa, pentru că atunci când ea este una valoroasă își va găsi sprijin și suport în tot ceea ce înseamnă activitate parlamentară din partea grupurilor noastre.
Este, așa cum s-a amintit, sau a fost, așa cum s-a amintit, o inițiativă a colegilor noștri de la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, a fost discutată cu fiecare dintre noi, însușită, și sper, încă o dată, să observați ceea ce am spus de la bun început, că în Parlament au început să funcționeze alte principii.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.