Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
Doamnă președinte, Stimați colegi,
Dacă are fi să caracterizăm acest proiect de lege, am spune că este o bulibășeală legislativă. Pentru că observați că în cadrul unui asemenea proiect de lege vorbim de niște funcții importante, cum sunt cele de secretari, mai ales de comune, dar în același timp vorbim și de înalți funcționari publici care nu mai pot fi angajați pentru că tot același Guvern, cu câteva luni înainte, a dat o altă ordonanță de urgență prin care a blocat posturile.
Cu alte cuvinte, Guvernul nu știe ce face de pe o zi pe alta.
Este clar că avem nevoie ca în comune să existe secretari, este clar că avem nevoie și de înalți funcționari publici, dar în condițiile în care avem un cadru legislativ stabil, normal, predictibil, în niciun caz nu se justifică urgența unui asemenea act normativ.
Ca atare, cred că nu trebuie să fim de acord cu această bulibășeală legislativă pe care o face acest Guvern.
În consecință, vom vota împotriva unui asemenea proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.