Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2011
Informare · respins
Sulfina Barbu
Discurs
## Doamnă președinte,
## Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, republicată.
La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, iar proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 139/2000 în sensul abrogării anexei nr. 2, care prevede un număr de două taxe care se percep în vederea eliberării de atestate de competențe și avize persoanelor fizice sau juridice interesate să desfășoare activități meteorologice, taxe care se făceau venit la bugetul de stat pentru realizarea măsurii din planul de guvernare.
Aceste măsuri nu influențează procedura de acordare a atestatelor de competență și a avizelor meteorologice.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat în ședința din 29 septembrie 2010.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor constituționale.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.