Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2010
procedural · respins
Liviu Câmpanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Doamnă președinte, Stimați colegi,
Înainte de acest lucru, voiam să vă arăt că cererea înaintată de Grupurile parlamentarilor independenți este perfect legală și este specificată în Regulamentul Senatului la art. 16 alin. (1) și (2).
Pentru că nu ne dorim să bulversăm lucrările acestei ședințe, am convenit că vom retrage această propunere, urmând să revenim asupra ei în sesiunea următoare. De asemenea, am luat această decizie ca urmare a faptului că am făcut apel la înțelepciunea populară și știm de acolo că cel mai inteligent cedează.
În ceea ce privește referirile la Constituție, făcute de o distinsă colegă, țin să precizez că niciun articol din acest statut nu a fost declarat neconstituțional.
În al doilea rând, în legătură cu referirile la memorie și la nerecunoașterea unei realități evidente, aceste lucruri pot fi rezolvate cu medicamente, în unele cazuri. În alte cazuri, nu. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.