Emil Radu Moldovan

## Doamnă președinte, Stimați colegi,

La 15 septembrie, întreaga lume celebrează Ziua Internațională a Democrației. Aceasta este mai mult decât orice altă zi internațională sau europeană, o sărbătoare a parlamentelor, o dată simbolică, la care, reafirmând valorile perene ale democrației, reconfirmăm rolul central al instituției parlamentare în orice societate democratică. Nu întâmplător alegerea de către Națiunile Unite a zilei de 15 septembrie corespunde adoptării de către Uniunea Interparlamentară în septembrie 1997 a Declarației universale privind democrația, document care reafirmă principiile fundamentale ale democrației și elementele definitorii ale unei guvernări democratice.

La începutul anului viitor, Uniunea Interparlamentară și Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare vor publica prima ediție a Raportului parlamentar mondial, un proiect ambițios care încearcă să ofere o imagine globală asupra situației parlamentelor lumii.

Este firesc deci ca azi să dedicăm câteva momente unei reflecții atente asupra stadiului în care a ajuns consolidarea democrației românești în anul de grație 2011. Ocupă oare Parlamentul României rolul central în procesul democratic al societății noastre? Beneficiază România anului 2011 de o democrație fundamentată pe instituții funcționale ale statului de drept? Avem o arhitectură instituțională solidă, menită să reziste la abuzuri și derapaje? Am depășit cu adevărat perioada de tranziție spre o societate democratică, sănătoasă?

Dacă ar fi să ne ghidăm după celebra profeție formulată de Silviu Brucan în zorii democrației noastre, am fi tentați să răspundem că da, însă, dacă ne uităm în jurul nostru, dacă vorbim cu oamenii din colegiile noastre, dacă pur și simplu citim presa cotidiană, constatăm că Brucan s-a înșelat amarnic. 20 de ani nu au fost suficienți pentru ca țara noastră să deprindă democrația, dar nimeni nu-i poate reproșa lui Brucan că n-a avut capacitatea să anticipeze accidentele istorice care s-au produs în ultimii ani pe scena politică

românească și care au deviat România de pe cursul său firesc spre democratizare. Brucan nu avea cum să prevadă că procesul început în 1989 poate deveni unul reversibil, așa cum vedem că se întâmplă tot mai mult în ultimul timp.

Aderarea României la Uniunea Europeană a însemnat pentru opinia publică internă și internațională o garanție a faptului că tranziția de la regimul dictatorial la democrație este o reușită și că societatea românească a internalizat iremediabil valorile, atitudinile și comportamentele democratice. Din păcate, la aproape 5 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, consolidarea democrației românești se dovedește a fi tot mai mult un obiectiv greu de atins. Nu avem voie, stimați colegi, să permitem ca după mai bine de 20 de ani de la Revoluție, sub bocancul politizărilor iresponsabile, instituțiile statului de drept să devină instrumente de reprimare a drepturilor democratice. Parlamentul este un element indispensabil oricărei democrații reprezentative, iar rolul său nu poate fi asumat de nicio altă instituție.