Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2010
other
Teodor Marius Spînu
Discurs
Doamnă președinte,
Stimați colegi,
Pentru cei care nu reușiți să urmăriți pe raportul comisiei, art. 17 se referă la disciplina religia, introdusă ca disciplină de studiu conform Constituției în trunchiul comun la gimnaziu, liceu și învățământul profesional.
Art. 17 conținea, în propunerea ministerului, ca inițiator, trei alineate. În primul alineat, așa cum a făcut și rectificarea domnul președinte, s-a aprobat ca religia să fie parte a trunchiului comun în învățământul preuniversitar.
La alin. (2) apare dreptul constituțional de a alege și, „la solicitarea scrisă a părinților sau tutorilor legali instituiți, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără acest domeniu disciplinar de studiu”.
Art. 3 completa art. 2 într-un mod extrem de coerent și logic, și anume, „la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istorie a religiilor, istoria culturii și artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social și comunitar”.
Eu am un amendament respins aici, în care, pentru a clarifica la cererea cui, am introdus „la cererea elevului, dacă este major, sau la cererea părinților sau tutorilor legali”, dar cu prevederea ca acest alin. (3) din art. 17 să rămână. Și vă dau un singur argument pentru că dezbaterile sunt foarte scurte și au fost îndelungi dezbateri în cadrul comisiei.
În momentul în care facem această descentralizare la nivelul școlilor și lăsăm la latitudinea lor posibilitatea oferirii unor categorii de elevi care optează să nu studieze strict obiectul religie la școală, ci obiecte similare, i-am văduvi de un drept elementar, pentru că celor care studiază obiectul religie li consideră media anuală, care este parte a examenului național, deci criteriu pentru admiterea la liceu – nota, pe când celor care, din varii motive, nu doresc să studieze această disciplină, sunt privați de acest drept.
Textul propus de minister completa tocmai acest lucru, lăsând la libertatea copiilor, a familiilor și a școlii, posibilitatea ca acești copii să vină și să studieze religia într-o altă formă sau alte cursuri pe care le consideră ei utile și pe care școala le poate pune la dispoziție, urmând să ia o notă, iar această notă, la rândul ei, să fie adăugată la media finală și atunci toate lucrurile ar fi fost corecte.
Din nefericire, pe baza unor anumite interpretări și a luărilor de poziții diferite din cadrul Comisiei pentru educație, s-a convenit, prin vot, ca acest articol să fie eliminat. Și dacă vă uitați în textul raportului există propunerea de eliminare pe care eu v-aș ruga să o respingem prin votul dumneavoastră și să acceptați, pentru că trebuie ori să revenim la alin. (3) din propunerea Guvernului, ori să acceptați amendamentul pe care l-am propus tocmai datorită acestui lucru întâmplat în Comisia pentru educație.
Vă mulțumesc încă o dată și sper să vă gândiți la toate aspectele constituționale legate de acest articol, nu numai la dreptul de a studia un anumit obiect, ci și la dreptul celorlalți, care nu vor să-l studieze, să aibă, într-adevăr, o opțiune și să nu fie privați de posibilitatea de a învăța lucruri la fel de utile, eventual.