Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2009
Declarații politice
Nicolae Bud
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Doamnă președinte, Stimați colegi,
Se spune că, în vremuri de restriște, omul reușește să gândească mai concentrat, mai aplicat și mai eficient.
Evenimentele din 1989 ne-au obligat să identificăm mecanisme și trasee în măsură să ne patroneze mersul de la dictatură la democrație, de la partidul unic la multipartidism, de la economia centralizată la începuturile economiei de piață, să restituim dreptul la existență al proprietății.
Avem, cu siguranță, fiecare dreptul de a ne raporta la câte s-au întâmplat în aceste două decenii, de a emite judecăți, de a face aprecieri, de a exprima insatisfacții.
Dar, aș spune, citând spusele unui lider cunoscut, nu am venit la acest microfon pentru a mă cantona în trecut, ci pentru a încerca să enunț unele frământări care privesc viitorul nostru ca români.
Trăim cu sufletul la gură anotimpul unei crize care a pus pe jar întreaga omenire. Țările mari sau mici își gândesc măsuri de natură a preveni pe cât posibil catastrofe potențiale.
Urmăresc cu multă atenție zbaterile de la noi legate de această criză și mi-aș dori ca fiecare dintre noi să putem constata cât mai curând posibil că unda de șoc ce ne urmărește a trecut fără a lăsa semne de naufragiu.
Caut să mă lămuresc în ce măsură, absorbiți de presiunea crizei și de potențiale efecte pe termen apropiat ori îndepărtat, în ce măsură, spun, ne rămân îndeajuns resurse pentru a vedea ce avem de făcut și după ce actuala criză va trece și viața trebuie să revină la normal.
Ce înseamnă, în cazul de față, normal?
Oricât de apăsătoare se dovedește ziua de azi, în mod imperios necesar trebuie să-ți proiectezi, în toate datele ei, ziua de mâine. Ar fi și semnalul evident al faptului că, preocupați să soluționăm inconvenientele provocate de criza economică, nu ne-am lăsat copleșiți de componenta psihologică, iminentă de cele mai multe ori, dar, la fel de bine, în multe împrejurări parabilă.
Motive să ne păstrăm optimismul am avea. Este drept, ne atrag atenția o seamă de analize și comentarii care doresc să ne sugereze că actuala criză s-ar prelungi în România dincolo de hotarele acestui an, atentând chiar la durata anului 2010. Se vorbește despre o prăbușire a monedei noastre naționale pe piața valutară.
Nu poți rămâne insensibil la astfel de semnale, câtă vreme sunt introduse cu aplomb în circuit de persoane din sfera academică, dar nici nu se face să ignorăm părerile autorizate ale Băncii Naționale, care ne trage de mânecă protector. Conform teoriilor economice, crahul cursului valutar înseamnă deprecierea monedei naționale cu cel puțin 15% în termeni nominali, de la o lună la alta. Condiția pentru recesiune o reprezintă creșterea negativă a PIB-ului timp de
două trimestre succesiv. Nu suntem în situația de a înregistra o asemenea stare de lucruri.
În plus, domnul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, prognozează o creștere pozitivă a PIB chiar în 2009.