Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Intervenții pe procedură 64–65
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Sincer, regret că partidul care a participat din plin la modificarea Ordonanței nr. 105 în plenul Camerei Deputaților astăzi lipsește de aici, într-un moment foarte important, când noi punem de acord normele deciziei Curții Constituționale cu ceea ce Guvernul dorește să realizeze prin aplicarea prevederilor Legii nr. 188. Artizanul principal al modificării Ordonanței nr. 105 a fost deputatul PSD Mircea Dușa. Îmi amintesc exact cum la Comisia pentru administrație publică
a venit cu principalele modificări, pe care, ulterior, Curtea Constituțională le-a declarat neconstituționale.
Mi se părea firesc ca astăzi acest partid să fie prezent în sală și să ia parte, în mod direct, la actul de modificare și de compatibilizare a prevederilor Deciziei Curții Constituționale cu Legea nr. 188.
De demagogie suntem sătui. Partidul Social Democrat a făcut prea multă demagogie, iar noi, astăzi, vrem să facem legi care să poată fi aplicate. De aceea, mă bucur că partidele și grupurile parlamentare care constituie majoritatea parlamentară astăzi au fost prezente într-un număr suficient de mare pentru ca această lege organică să treacă, iar ea să producă cât mai repede efectele dorite de către noi.
Îl mai asigur pe domnul Zgonea că prin punerea în aplicare a acestei legi nu se disponibilizează 100.000 de funcționari publici, așa cum a spus Domnia Sa cu câteva minute mai înainte. Nu înțeleg de ce ținem neapărat să dezinformăm opinia publică! Nu înțeleg de ce ținem neapărat să denaturăm realitățile? Ca parlamentari, suntem în măsură și suntem obligați să vorbim pe fapte și pe realități pe care nu le putem contesta.
De aceea, Partidul Democrat Liberal a votat astăzi pentru și toate celelalte grupuri parlamentare, într-un consens, evident, incontestabil.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.