Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 martie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
## Doamna președinte,
## Stimați colegi,
Vă rog să observați că s-a trecut cu foarte multă ușurință peste câteva chestiuni procedurale, intrându-se în fondul analizei acestei hotărâri. Sediul materiei în ce privește constituirea unei comisii de anchetă este și art. 75 care spune că la cererea unui minim de 50 de deputați din cel puțin două grupuri parlamentare, Camera Deputaților va putea hotărî înființarea unei comisii de anchetă și că prevederile art. 39-58 și ale art. 72 alin. (2)–(5) fiindu-le aplicabile. Mergem la art. 72 din Regulamentul Camerei Deputaților, alin. (2), și v-aș ruga să mă urmăriți cu atenție: prin hotărârea Camerei Deputaților se vor indica denumirea și obiectele comisiei, precum și componența acesteia.
Vă rog să observați, doamna președinte, că hotărârea pe care Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a înaintat-o nu cuprinde acest element fundamental.
Mai mult, art. 72 alin. (2) spune: „Componența comisiei și biroul acesteia se stabilesc la propunerea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, respectându-se configurația politică inițială a Camerei Deputaților.”
Acest lucru nu se stabilește în plenul Camerei Deputaților, cum a spus doamna vicelider PSD, acest lucru se stabilește în prealabil și în momentul când hotărârea este adusă în fața plenului Camerei Deputaților, aceste elemente sunt deja definite, sunt stabilite, și nu negociate în plenul Camerei Deputaților. De data aceasta, suntem în fața unei excepții, și nu a unei reguli.
De aceea, doamna președinte, eu propun retrimiterea acestei hotărâri către Comitetul liderilor grupurilor parlamentare pentru a negocia și a cădea de acord asupra acestor aspecte și abia pe urmă ea să fie supusă atenției pentru dezbaterea în fond.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.